În cadrul Festivalului “George Enescu” are loc astăzi, de la ora 18:00, la Galeriile Artmark, lansarea volumul “Cortez”, semnat de jurnalistul Marius Constantinescu, cunoscut realizator tv pentru minunatele sale emisiuni culturale. Cartea, apărută la Editura Baroque Books & Arts, este despre celebra mezzo-soprană româncă Viorica Cortez, care trăieşte la Paris. Artista, în vârstă de 77 de ani, va fi prezentă la acest eveniment editorial. Cartea spune povestea vieţii artistei, mărturisită în dialogurile pe care mezzo-soprana le-a avut cu Marius Constantinescu anul trecut la Paris. Născută la Bucium (Iaşi), Viorica Cortez şi-a început cariera muzicală la 17 ani, ca solistă a Corului Gavriil Musicescu din Iaşi. A urmat cursurile Şcolii de Muzică, apoi Conservatorul din acelaşi oraş, desăvârşindu-şi pregătirea la Conservatorul din Bucureşti, clasa Arta Florescu. A câştigat câteva dintre cele mai importante competiţii vocale: Toulouse (1964), ’s-Hertogenbosch (1965) şi Concursul Internaţional “George Enescu” (1967). Angajată a Operei din Bucureşti, a părăsit România în 1970. Viorica Cortez a avut una dintre cele mai bogate cariere internaţionale. Portretul ei este definit atât prin prezenţele, unele record, pe cele mai mari scene ale lumii, cât şi prin pleiada de parteneri, dirijori şi regizori dintre cei mai valoroşi cu care a lucrat, prin amploarea repertoriului, longevitatea şi înzestrările artistice ieşite din comun. Pentru bucuria pe care o aduce astăzi publicului meloman, Jurnalul Naţional o declară pe Viorica Cortez “Omul Zilei”.
Citește pe Antena3.ro