x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Expoziţie de ouă încondeiate La Muzeul Ţăranului Român şi târg de Florii

Expoziţie de ouă încondeiate La Muzeul Ţăranului Român şi târg de Florii

de Carmen Anghel    |    23 Apr 2013   •   15:15
Expoziţie de ouă încondeiate La Muzeul Ţăranului Român şi târg de Florii

Muzeul Naţional al Ţăranului Român ne invită joi, 25 aprilie 2013, de la ora 17:00, la vernisajul expoziţiei de ouă încondeiate. Expoziţia va avea loc la sala Foaier şi va putea fi vizitată până pe 12 mai, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00. Expoziţia va prezenta publicului un patrimoniu deosebit, alcătuit din icoane, cruci, ouă pascale vopsite sau încondeiate.

În expunere vor fi regăsite secvenţe specifice sărbătorilor pascale: masa în cimitir din ziua de Paşti, ca o comuniune cu sufletele celor decedaţi din neam; copacul dorinţelor sau sugerarea ceremoniilor legate de alegerea Craiului sau Junilor, precum şi un număr mare de ouă colorate, încondeiate (închistrite), ouă potcovite şi ouă decorate cu mărgele.

Tot de vineri din 26 aprilie până duminică 28 aprilie, la Muzeul Ţăranului Român se defăşoară şi târgul de Florii unde vor veni meşteri mari din toată ţara: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, cusătorese, împletitoare, încondeietoare. Vor aduc cu ei ouă încondeiate, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, icoane.

Pasionaţii de gastronomie tradiţională vor putea târgui: cozonaci, suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, mere din Maramureş, halviţă, miere de albine, ierburi de leac, pălincă de Bihor şi vin.

Iar pentru distracţie vor fi: demonstraţii de încondeiat ouă, teatru de păpuşi pentru copii- Lăzărelul, cu trupa Tropăiele, ( sâmbătă, 27 aprilie, ora 11:30, la Atelierul de creativitate); apoi Ansamblul Tălăncuţa, din Republica Moldova,  sâmbătă, 27 aprilie, ora 15:00, în Curte şi alte muzici tradiţionale.

×