Într-o postare pe Telegram, ministerul a precizat că prizonierii ruși s-au putut întoarce acasă cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite care au acționat ca intermediar.
„Ca urmare a negocierilor, 90 de prizonieri de război ruși care au riscat moartea în captivitate sunt returnați din zonele aflate sub controlul Kievului”, a declarat ministerul. „În schimb, 90 de prizonieri din forțele armate ucrainene au fost predați”.
Prizonierii ruși eliberați au fost transportați cu avionul la Moscova, unde vor fi supuși unor controale medicale.
„Acasă nu este doar un cuvânt. Acasă înseamnă Ucraina. Astăzi, încă 90 dintre oamenii noștri s-au întors acasă din captivitatea rusă”, a scris pe Facebook președintele Volodimir Zelenski. „Ne amintim de toți oamenii noștri aflați în captivitate în Rusia. Ne continuăm munca pentru eliberarea tuturor”, a adăugat el.
Rusia și Ucraina au efectuat schimburi periodice de prizonieri în conflictul lor care durează de 28 de luni. Cel mai recent schimb a avut loc la 31 mai, când fiecare parte a predat 75 de prizonieri de război.
(sursa: Mediafax)