x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Romașcanu: PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral

Romașcanu: PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2024   •   14:30
Romașcanu: PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral
Sursa foto: Antena 3 CNN

PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral, spune purtătorul de cuvânt al social-democraților, Lucian Romașcanu. „Nu putem, din cauză că unii s-ar putea să nu ajungă în turul doi, să modificăm data alegerilor în funcție de aceste dorințe”, adaugă el.

„Din păcate, astăzi au fost încercări de a discuta iarăși aceste date. PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoral, pentru că nu suntem singurii care candidăm în aceste alegeri, deci lumea trebuie să aibă un calendar predictibil. În consecință, pe această discuție rămâne ca în cursul acestei spăptămâni, dl. Predoiu, ca ministru de Interne, are două hotărâri de guvern pe masă, cea cu 15 septembrie și cea cu 29 septembrie, să decidă, fiind ministru PNL, împreună cu PNL, care dintre aceste date le sunt convenabile, noi făcând această concesie către PNL fiind în măsură să acceptăm și data de 29 septembrie”, spune Lucian Romașcanu.

El refuză să se pronunțe despre varianta în care miniștrii PNL ar putea să se opună organizării alegerilor în septembrie.

„Asta e o discuție care se va purta după ședința de guvern. E prematur. Eu cred că avem un partener care își respectă cuvântul dat. Nu putem, din cauză că unii s-ar putea să nu ajungă în turul doi, să modificăm data alegerilor în funcție de aceste dorințe. Suntem în situația în care, în martie, s-a cerut un calendar pentru tot anul. Am venit cu el. Acum decizia e la ministrul de Interne. Încă cred că din perspectiva colegilor liberali onoarea e destul de importantă și se vor ține de ceea ce au spus. (...) Eu nu cred că se va rupe această coaliție”, adaugă social-democratul.

El afirmă că dacpă s-ar pune problema unui candidat comun, acesta ar trebui să fie social-democrat: „Cred că este pe masă varianta prin care candidatul PSD, care este pe primul loc în orice sondaj și care conduce partidul care a câștigat alegerile ar putea fi cel care să fie susținut de ambele partide, ca și candidat comun pentru alegerile prezidențiale”.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu ar putea fi candidatul comun, Romașcanu spune: „Este o chestiune de respect politic ca întâi să avem toate treburile, negocierile, discuțiile asumate în primăvară confirmate în acest moment, după care va veni și momentul deciziei candidatului. Iată că ce a fost valabil în martie nu mai e valabil pe data de 17 iunie și cea a fost valabil pe 17 iunie nu mai e valabil pe 25 iunie. Lucrurile acestea nu sunt în regulă. (...) Era valabilă discuția unui tandem dacă alegerile europarlamentare și lista comună aveau rezultatul dorit. A avut, din punctul nostru de vedere 50% este un rezultat bun pentru o listă comună, ar fi prefigurat un candidat comun la prezidențiale, dar nu avem nici un rezultat nici în acest sens. Probabil că săptămâna decisivă este această săptămână”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: romascanu coalitie prezidentiale