x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Crăciun la Antena 1: programe de poveste, ediţii speciale

Crăciun la Antena 1: programe de poveste, ediţii speciale

de Sebastian S. Eduard    |    23 Dec 2014   •   18:30
Crăciun la Antena 1: programe de poveste, ediţii speciale
Sursa foto: MIHAI STETCU

Ediţiile speciale “Mireasă pentru fiul meu” sau “Acces Direct!” prefaţează programul de Crăciun al Antenei 1. Pe 24 Decembrie, în Seara de Ajun, Antena 1 difuzează filmul de animaţie “Cum să-ţi dresezi dragonul”, nominalizat la Oscar şi Globurile de Aur. O aventură veselă în lumea mitică populată de vikingii cei puternici şi de dragoni neîmblânziţi.
Tot Ajunul aduce şi Concertul lui Ştefan Bănică. Telespectatorii Antena 1 intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă în paşi de rock’n’roll, cu multă emoţie şi bună dizpoziţie, împreună cu unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi artişti români. Concertul va fi difuzat pe 24 decembrie, de la ora 22:30.

În ediţia specială de Crăciun, difuzată în dimineaţa de 25 decembrie, de la 8 dimineaţa, Răzvan şi Dani sunt în căutarea celui mai bun Moş Crăciun. Pentru că numai nişte eroi puteau decide cine este cel mai iubit bătrânel din lume, cei doi prezentatori vor îmbrăca costumele de Super Eroi. “Am făcut primul casting de Moş Crăciun la care s-au înscris şi Crăciuniţe. Va fi o ediţie în care se va râde mult”, spune Răzvan Simion.

La casting vor veni vedete şi artişti hotărâţi să demonstreze că ei pot îndelini cu succes misiunea Moşului şi vor trece prin probe de foc pentru a câştiga rolul de Moş Crăciun. Printre ei se numără Romică Ţociu, Cornel Palade, Jean Paler şi Andreea Antonescu.

În ediţia specială difuzată în prima seară de Crăciun, pe 25 decembrie, de la 20:30, la Antena 1, foştii concurenţi de la “Next Star” vor reveni pe scena show-ului pentru a îndeplini visurile altor copii mai puţin norocoşi. Ei vor trăi din nou emoţiile jurizării în faţa lui Pepe, Lora, Vasile Muraru, Maria Cârneci şi Connect-R într-o competiţie în care vor cânta şi dansa pentru a susţine cazurile unor copii care au nevoie de ajutor. “Va fi o seară în care vom aduna laolaltă emoţie şi bucurie, lacrimi şi zâmbete”, spune Dan Negru.

După luni de căutări prin toată ţara, audiţii în faţa juraţilor, probe de canto şi coregrafie, un cantonament de două luni de zile şi trei gale live, “X Factor” se îndreaptã cu paşi repezi cãtre marele deznodãmânt. Cei patru finalişti, aleşi de către telespectatori în urma volturilor prin sms la 1313 au ultima şansã sã demonstreze cã meritã sã ocupe un loc pe scenã. Doar unul va primi însã titlul de star cu factorul X şi, mai ales, marele premiu în valoare de 100 000 de euro. Cine va câştiga, vom vedea live, pe 26 decembrie, de la ora 20:30.

×