x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un cuplu puternic intră în confruntarea Marelui Zid

Un cuplu puternic intră în confruntarea Marelui Zid

16 Noi 2017   •   17:04
Un cuplu puternic intră în confruntarea Marelui Zid

Concurenții care vin în platoul emisiunii ,,The Wall- Marele Zid” în această seară de la ora 20:00 sunt doi oameni foarte puternici, care își propun să cucerească zidul printr-o singură strategie: ,,în luptă, trebuie să te transformi în prietenul dușmanului”. Determinați și ambițioși, Silviu și Gabriela au personalități puternice care s-au atras ca un magnet. Amândoi au trecut printr-o căsătorie anterioară, însă destinul i-a adus împreună. De un an și jumătate Gabriela și Silviu formează o echipă, care deși nu a fuzionat din primul moment, s-a dovedit a fi în cele din urmă o alăturare de bun augur.  Ea este rece și rezervată, el este pașnic și foarte răbdător, de aceea se completează perfect în orice moment. 

Silviu este o persoană extrem de ambițioasă, care a dorit mereu să se autodepășească. A absolvit două facultăți în același timp, drept și educație fizică, iar în prezent este polițist în brigada de trupe speciale. Mai mult decât atât, este o fire extrem de competitivă și de sportivă, obținând nenumărate medalii în competițiile de kickboxing: ,,Are o ladă de medalii și o sacoșă de diplome. Chiar mă simt în siguranță cu el.”, declară Gabriela cu zâmbetul pe buze. Dar nu tăria de caracter, ci lucrurile mărunte și blândețea sunt cele care au atras-o din primele momente ale relației, iar Silviu are o motivație simplă, mărturisind că în iubita sa își găsește doza zilnică de inspirație.

Tatuajul Gabrielei ascunde un motto după care aceasta se ghidează la fiecare pas: ,,nu vom fi doborâți, vom rămâne la fel”, iar cu același spirit de învingătoare va plasa și bilele norocoase pe Marele Zid. Coechipierii acestei seri sunt doi oameni îndrăgostiți, puternici și formează un cuplu unit ce ar putea dărâma Marele Zid din primele momente ale confruntării. De la ora 20:00, telespectatorii Antenei 1 vor vedea parcursul celor doi, decizia celui din camera de izolare și jocul imprevizibil al concurentului din platou, într-o nouă ediție a emisiunii fenomen ,,The Wall- Marele Zid”.

 

 

×