x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Adrian Naidin, Irina Sârbu şi Ciprian Parghel: pe aceeaşi scenă, în Vama Veche!

Adrian Naidin, Irina Sârbu şi Ciprian Parghel: pe aceeaşi scenă, în Vama Veche!

de Dana Andronie    |    11 Iul 2013   •   16:10
Adrian Naidin, Irina Sârbu şi Ciprian Parghel: pe aceeaşi scenă, în Vama Veche!

Adrian Naidin, Irina Sârbu şi Ciprian Parghel sunt chemaţi, sâmbătă, 13 iulie, de la ora 23.00, la Papa la Şoni, în Vama Veche, să lanseze în premieră proiectul lor muzical intitulat "TRI".
O voce şi două instrumente cu corzi grave. Se va cânta fără pian, fără percuţie, fără nimic din ceea ce se presupune că împlineşte, armonic şi ritmic, o formaţie muzicală tradiţională. Îşi vor lua în bagaj puţine lucruri, printre care se numără simplitatea bogată şi generoasă a muzicii populare romaneşti, mintea, sufletul, talentul… şi dorinţa de a face muzică altfel!

Trei muzicieni cu istorii şi structuri diferite se întâlnesc pentru a se juca cu sunetele, într-un experiment acustic inedit, aplaudat pe marile secene bucureştene. Au căutat mult timp o soluţie, un drum pe care să apuce, gândind, ca Wolfgang Amadeus Mozart odinioară, că “după tăcere, ceea ce s-ar putea apropia cel mai mult de exprimarea inexprimabilului este muzica”.
“Muzica are şi nu are nevoie de cuvinte. Porneşte de la sunet, ajunge la cuvânt dar apoi îl poate pierde pe drum, în favoarea expresivităţii, a bucuriei jocului cu sonorităţi, a libertăţii de a transmite ce crezi şi ce simţi: o poveste, un dialog, o tristeţe sau o explozie de bucurie care să umple un univers”, spune Ciprian Parghel.

Absolvent al secţiei de jazz, în cadrul Conservatorului Regal din Bruxelles, Ciprian Parghel a concertat pe numeroase scene atât în România, cât şi în străinătate. A colaborat cu artişti de reputaţie internaţională, printre care: Archie Shepp, Puiu Pascu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Paolo Radoni. De nenumărate ori, a făcut parte din  formula de trio-familie “Anca Parghel şi fiii”. Este apreciat ca fiind cel mai valoros contrabasist al generaţiei sale, dovedind, la fiecare concert, atât măiestria şi controlul absolut asupra instrumentului cât şi o inspiraţie muzicală de excepţie.


×