x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Filarmonica deschide Sala Thalia cu un CONCERT EXTRAORDINAR susținut de Orchestra Română de Tineret

Filarmonica deschide Sala Thalia cu un CONCERT EXTRAORDINAR susținut de Orchestra Română de Tineret

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Sep 2020   •   17:13
Filarmonica deschide Sala Thalia cu un CONCERT EXTRAORDINAR susținut de Orchestra Română de Tineret
Sursa foto: Virgil Oprina

După mai bine de șase luni, Filarmonica Sibiu redeschide Sala Thalia pentru public, joi 24 septembrie 2020, cu un concert susținut de Orchestra  Română de Tineret  condusă de dirijorul CRISTIAN MANDEAL. Evenimentul face parte din Turneul național aniversar „Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - 100 de ani”. Biletele se pun în vânzare începând de luni, 21 septembrie 2020.

Sibiul – prin Filarmonica de Stat Sibiu - a fost inclus pe lista scurtă a orașelor care au onoarea de a găzdui un eveniment aniversar de excepție: 100 de ani de la înființarea ”Uniuni Compozitorilor și Muzicologilor din România”. Pentru a marca acest eveniment, a fost organizat un turneu al celebrei Orchestre Române de Tineret condusă de maestrul Cristian MANDEAL, turneu care ajunge și la Sibiu, joi 24 septembrie 2020 – ora 19! Acest concert va fi prima manifestare cu public în Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu după mai bine de jumătate de an. Pentru a respecta toate normele de siguranță sanitare în vigoare vor fi disponibile spre vânzare doar 200 de locuri.

În toamna anului 1920, la sediul Conservatorului bucureştean, lua naştere primul organism profesional care îşi propunea să apere şi să garanteze priorităţile fundamentale ale creatorilor de muzică: Societatea Compozitorilor Români.

                100 de ani mai târziu, Centrul Național de Artă Tinerimea Română şi Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România propun publicului o serie de trei concerte – în București, Timișoara și Sibiu - în care Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, va prezenta 5 lucrări reprezentative pentru ultima jumătate de secol de muzică românească: Ulpiu Vlad: “Înmuguriri” pentru orchestră de coarde, Doina Rotaru: Concertul nr. 1 pentru flaut, orchestră de coarde și percuție, solist Matei Ioachimescu – flaut, Theodor Grigoriu: Melodie infinită pentru orchestră de coarde, Adrian Iorgulescu: Ipostaze II – Concert pentru clarinet, orchestră de coarde, percuție și pian, solist Emil Vișenescu – clarinet şi Remus Georgescu: Concert pentru orchestră de coarde.

                Orchestrele Naționale de Tineret ale României au promovat în mod constant, atât în țară cât și pe importante scene de concert din Europa, America și Asia creația românească, prin interpretarea lucrărilor românești Orchestra Română de Tineret având parte de ovații alături de dirijorul Cristian Mandeal pe multe meridiane ale lumii.

×