x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Gabriel Cotabiţă, externat din spital!

Gabriel Cotabiţă, externat din spital!

16 Iul 2015   •   10:21
Gabriel Cotabiţă, externat din spital!

Gabriel Cotabiţă a fost externat joi, după 27 de zile de tratament în Spitalul Elias din Capitală, starea acestuia este ameliorată, urmând să continue tratamentul de recuperare în ambulatoriu, a declarat directorul medical al spitalului Dana Safta.

Citeşte şi INTERVIU cu fetele lui Cotabiţă, despre momentele dramatice lângă tatăl lor

"Starea la externare este ameliorată. Din punct de vedere cardiologic, Gabriel Cotabiţă este purtător de defibrilator automat, pentru prevenirea recurenţei aritmiilor severe. Psihic şi neurologic are un status net ameliorat faţă de internare", a mai spus directorul medical al Spitalul Clinic de Urgenţă Elias, citată de antena3ro.

Gabriel Cotabiţă va continua recuperarea în ambulatoriu şi va reveni la control medical periodic sau ori de câte ori este nevoie, a mai spus doctorul Dana Safta.

Directorul medical a precizat că Gabriel Cotabiţă a beneficiat de asistenţă medicală gratuită.

"Pacientul a beneficiat de asistenţă medicală complet gratuită, asigurată prin sistemul public de sănătate", a spus dr. Dana Safta.

Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.




×
Subiecte în articol: gabriel cotabita sptialul elias