x close

VIDEO - Mariah Carey, recital dezastruos de Revelion

0
01 Ian 2017 - 18:00
VIDEO - Mariah Carey, recital dezastruos de Revelion


Cântăreaţa americană Mariah Carey şi-a exprimat, duminică, pe Twitter, dezamăgirea faţă de prestaţia sa artistică din timpului recitalului de Revelion din Times Square, care a avut serios de suferit din cauza unor probleme tehnice şi a fost intens criticat pe reţelele de socializare în prima zi a anului, informează AFP. 

Concertul din din New York a fost programat chiar înainte de trecerea în noul an, însă cei aproape două milioane de petrecăreţi prezenţi în Times Square - şi multe alte milioane care au urmărit transmisiunea la televizor şi pe internet - au asistat la un recital Mariah Carey cu totul neaşteptat, în care vocea ei celebră a lipsit aproape în totalitate. 

Diva americană nu a reuşit să îşi amintească versurile celebrului său hit "Emotions", în lipsa monitoarelor care nu au funcţionat. În timpul piesei, artista înconjurată de dansatori s-a arătat jenată de situaţie şi a solicitat echipei tehnice să remedieze problema, însă acest lucru nu s-a întâmplat, aşa că vedeta a rugat publicul să cânte în locul ei. 

"*** se întâmplă", a scris Mariah Carey în mesajul publicat duminică pe contul de Twitter, alături de un emoticon prin care şi-a exprimat dezamăgirea. "Un An Nou fericit, cu sănătate, tuturor!", a adăugat vedeta care nu a uitat să menţioneze, în glumă, că ciocneşte un pahar pentru a fi "şi mai mult" în centrul atenţiei în 2017.

Prestaţia ei a fost luată în derâdere pe scară largă pe reţelele de socializare, unii utilizatori scriind chiar că anul 2016 a făcut o ultimă victimă: cariera lui Mariah Carey.AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

“Poldark” are marea PREMIERĂ pe 22 aprilie la Happy Channel

“Poldark” are marea PREMIERĂ pe 22 aprilie la Happy Channel
Din 22 aprilie, un nou serial intră în grila postului de televiziune Happy Channel! “Poldark”, ecranizare a unor romane celebre, a cărei poveste este plasată în secolul XVIII, se va difuza în fiecare duminică...

Viziunea pictorului Valentin Ionescu, într-o expoziție inedită - Femeia: mamă, fiică, soție

Viziunea pictorului Valentin Ionescu, într-o expoziție inedită - Femeia: mamă, fiică, soție
Valentin Ionescu pare a fi unul dintre pictorii români contemporani care ar putea oricând concura cu celebrul Nicolae Grigorescu. Fără a deveni o copie a marelui artist, ci doar prin stilul abordării temelor, în sp...

Zilele Shakespeare, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Zilele Shakespeare, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”
Galerie Foto Primăria Municipiului București și Casa Artelor “Dinu Lipatti”, invită iubitorii de cultură la evenimentul “Zilele Shakespeare”, prilejuit de aniversarea a 454 de ani de la nașterea dramaturgului și cu...

Au început înscrierile pentru cel de-al șaselea sezon  „Chefi la cuțite”

Au început înscrierile pentru cel de-al șaselea sezon   „Chefi la cuțite”
Cine dorește să își demonstreze talentul culinar în fața chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu are acum o nouă șansă, pentru că show-ul de la Antena 1 a dat startul înscrierilor pentru cel de-al...

Salutări din Uranus! - cartierul demolat care se întoarce acasă

Salutări din Uranus! - cartierul demolat care se întoarce acasă
Galerie Foto Vernisajul expoziției “Salutări din Uranus!” a avut loc miercuri, 18 aprilie, cu participarea a peste 100 de iubitori ai celebrei zone din centrul Bucureștiului, care a dispărut la începutul anilor ’80, în ur...

Cezar Ouatu și-a adus 4 kg de slană și 10 litri de palincă, de la filmările pentru “Ie, Românie”

Cezar Ouatu și-a adus 4 kg de slană și 10 litri de palincă,  de la filmările pentru “Ie, Românie”
Galerie Foto Cezar Ouatu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea vineri, 20 aprilie, de la ora 20.00, la “Ie, Românie”, spune că și-a adunat zestrea din satele bihorene pe care le-a călcat cu piciorul în căutare de...

Ioana Lee, către fostul ei soț, Ken: ”Ești supărat că am scris despre tine?”

Ioana Lee, către fostul ei soț, Ken: ”Ești supărat că am scris despre tine?”
Pe blogul său, www.ioananitobelee.com, Ioana povestește aventurile sale la București dar și discuțiile cu fostul ei soț, aristocratul japonez Ken Kurosawa. Cele trei cărți scrise de Ioana Lee, ”Ai...

Reacția Hertei Muller după ce a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor din România: „Asta e o glumă?”

Reacția Hertei Muller după ce a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor din România: „Asta e o glumă?”
Scriitoarea Herta Muller, laureată cu premiul Nobel pentru Literatură în 2009, neagă faptul că ar fi membră în Uniunea Scriitorilor din România (USR) şi caracterizează drept o procedură nedemocratică...

La incasari, filmele lui Spielberg bat toate recordurile!

La incasari, filmele lui Spielberg bat toate recordurile!
Steven Spielberg a devenit primul regizor din istoria cinematografiei ale cărui filme au avut încasări de peste 10 miliarde de dolari, potrivit site-ului de specialitate Entertainment Weekly.   Regizorul a...

Spioane legendare care au sfidat prejudecăţile vremurilor

Spioane legendare care au sfidat prejudecăţile vremurilor
Operează din umbră, lumea nu trebuie să ştie cine sunt. Dar, uneori, cortina cade şi le este dezvăluită identitatea – spionii sunt demascaţi şi poveştile lor rămân în istorie, stârnind interesul...

A fost lansat trailerul final pentru "Jurassic World: Fallen Kingdom"

A fost lansat trailerul final pentru "Jurassic World: Fallen Kingdom"
 Ultimul trailer înainte de lansare al filmului "Jurassic World: Fallen Kingdom" a fost difuzat miercuri, iar fanii au putut vedea în premieră imagini din populara franciză cu dinozauri...

Personajul Harry îi aduce lui Horia o noutate absolută, în cei 25 de ani de carieră: primul rol de musical, în „Mamma Mia!”

Personajul Harry îi aduce lui Horia o noutate absolută, în cei 25 de ani de carieră: primul rol de musical, în „Mamma Mia!”
Horia Brenciu, care îl va interpreta pe Harry Bright, unul dintre posibilii tați ai Sophiei în musicalul „Mamma Mia!”, este în pline repetiții și așteaptă cu nerăbdare premiera din 24 mai, de la Sala...

Farfurii de trei cuțite, apariții de poveste și juniori talentați la ,,Chefi la cuțite”

Farfurii de trei cuțite, apariții de poveste și juniori talentați  la ,,Chefi la cuțite”
Galerie Foto Seria de poveste a jurizării pe nevăzute a continuat și marți seara la „Chefi la cuțite”, unde telespectatorii au avut parte de un spectacol culinar din care surprizele și voia bună nu au lipsit. Bontea,...

O bunică și nepoata ei vin la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, să câștige bani pentru o croazieră și un apartament

O bunică și nepoata ei vin la “Guess My Age – Ghicește vârsta”,  să câștige bani pentru o croazieră și un apartament
Galerie Foto Victoria Cârjan (80 de ani) și nepoata ei, Diana Simionescu (32 de ani), vin joi, 19 aprilie, de la ora 22.00, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, hotărâte să câștige cei 100.000 de lei puși în joc,...

Copiii Cristinei Spătar, ai lui Gelu Voicu și Silviu Andrei spun secretele părinților lor, la “Aici eu sunt vedeta”

Copiii Cristinei Spătar, ai lui Gelu Voicu și Silviu Andrei spun secretele părinților lor,  la “Aici eu sunt vedeta”
Galerie Foto Joi, 19 aprilie, de la ora 20.00, la “Aici eu sunt vedeta”, alți copii cu părinți celebri vin în show-ul prezentat de Cosmin Seleși să spună ce secrete și obiceiuri ciudate au acasă mami și tati. Fiecare ec...
Serviciul de email marketing furnizat de