Nonconformistul regizor Radu Afrim montează două spectacole la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, secţia română, care vor fi prezentate în avanpremieră până la Crăciun. Este vorba de “Girafe” (Fabula urbană #1) şi “Bizoni” (Fabula urbană #2), construite de Afrim pe texte ale autorului catalan Pau Miró, “inedite pe scena teatrală din România”, după cum ne informează Naţionalul sibian. Primul spectacol vede lumina rampei pe 20 decembrie, ora 19:00. În “Girafe” (Fabula urbană #1), text tradus şi adaptat chiar de Radu Afrim, sunt distribuiţi actorii Marius Turdeanu, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Ioan Savu, Ioan Paraschiv, cu participarea Dianei Maria Lăzărescu. Avanpremiera cu cel de-al doilea spectacol va avea loc în seara următoare: 21 decembrie, ora 19:00. În “Bizoni” (Fabula urbană #2), în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ, joacă Vlad Bîrzanu (pe acelaşi rol e şi Cristian Timbuş), Iustinian Turcu, Ali Deac, Cendana Trifan/ Maria Soilică, Ioan Paraschiv, Raluca Iani. Scenografia pentru cele două producţii este semnată de Dragoş Buhagiar, iar coregrafia de Andreea Gavriliu. Reprezentaţiile au loc la sala Teatrului Naţional “Radu Stanca”.
De remarcat faptul că la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, Afrim a mai avut o premieră la Teatrul “Radu Stanca”, dar la secţia germană, cu “Tattoo” de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, doi autori elveţieni, care nu au mai fost montaţi în România, potrivit Naţionalului sibian. Aşa că pe lista impresionantă cu remarcabili regizori care au lucrat la Sibiu s-a adăugat în această stagiune şi numele Radu Afrim.