x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Recursul lui Clotilde Armand împotriva raportului ANI se pronunță miercuri: „Locomotiva” USR, în pericol să deraieze

Recursul lui Clotilde Armand împotriva raportului ANI se pronunță miercuri: „Locomotiva” USR, în pericol să deraieze

de Ion Alexandru    |    18 Noi 2024   •   09:00
Recursul lui Clotilde Armand împotriva raportului ANI se pronunță miercuri: „Locomotiva” USR, în pericol să deraieze
Sursa foto: Hepta/Clotilde Armand

Fierbere mare pe scena politică, odată cu intrarea în ultima săptămână de campanie electorală, dinainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

Analiștii politici preconizează că săptămâna aceasta vor avea loc unele lovituri spectaculoase de campanie, toate eforturile fiind concentrate pe lupta pentru accederea în turul al doilea. În acest timp, bătălia pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc la exact o săptămână după primul tur al prezidențialelor, pare să nu suscite prea mult interes, nici măcar din partea partidelor care sunt angrenate în această cursă. Iar lovitura, pentru cei de pe partea „dreaptă” a eșichierului politic poate veni chiar în privința unei persoane din zona de „dreapta”, care deschide listele de la Senat. Înalta Curte de Casație și Justiție este așteptată, săptămâna aceasta, să pronunțe un verdict care poate arunca în aer USR, cu doar patru zile înaintea primului tur și cu o săptămână și patru zile înaintea scrutinului parlamentar. Este vorba despre decizia finală în dosarul de conflict de interese al fostei primărițe progresiste de la Sectorul 1, Clotilde Armand, pusă de organizația de București a USR prima pe listele pentru alegerea Senatului. Dacă instanța supremă îi respinge recursul, iar Clotilde Armand rămâne cu verdictul de incompatibilitate și de conflict de interese, USR rămâne, la București, fără capul listei la parlamentare.

La data de 30 aprilie 2024, fosta primăriță USR a Sectorului 1 din Capitală, Clotilde Armand, a atacat cu recurs, la Înalta Curte de Casație și Justiție, o hotărâre pronunțată în prima jumătate a lunii martie de către Curtea de Apel București, hotărâre prin care a fost validat un raport al Agenției Naționale de Integritate care arată că Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate și în conflict de interese.

Recursul formulat de aceasta la Înalta Curte a fost repartizat Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, are ca obiect anularea raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate și a început, cu un prim termen, la data de 16 octombrie 2024, când magistrații care compun Completul 10 NCPC au decis să amâne judecarea pentru data de 13 noiembrie. Însă în ziua stabilită, instanța a dat de înțeles că și-a format o opinie juridică finală în acest caz, dispunând să amâne pronunțarea sentinței definitive pentru miercuri, 20 noiembrie 2024, cu patru zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

La fond, ANI a avut câștig de cauză

Reamintim că recursul înaintat de Clotilde Armand are ca obiect desființarea Hotărârii nr. 389 din 11 martie 2024, pronunțată, pe fond, de Curtea de Apel București, hotărâre prin care magistrații au respins ca inadmisibilă cererea lui Clotilde Armand de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 25, alineatele 1, 3, 4 și 5 din Legea nr. 176/2010. Concret, Clotilde Armand dorea ca instanța să atace la Curtea Constituțională reglementările legale care specifică faptul că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile acestei legi nu derogă de la aceasta sau dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. De asemenea, Armand mai intenționa să aducă în discuția CCR și prevederea legală conform căreia fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară.

În schimb, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolului 87, alineat 1, litera „k” din Legea 161/2003 și a articolului 25, alineat 2 din Legea 176/2010. Însă a respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale pe aceste aspecte.

Conflict de interese administrative, dar și penal

Importanța hotărârii Curții de Apel București din 11 martie 2024 este crucială pentru Clotilde Armand, deoarece instanța de fond a respins ca neîntemeiată contestația fostei primărițe USR a Sectorului 1 în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Acțiunea de la Înalta Curte este la fel de importantă, deoarece Clotilde Armand riscă, în cazul în care magistrații instanței supreme vor respinge recursul, să fie declarată definitiv în conflict de interese administrative și în incompatibilitate.

La data de 7 noiembrie 2022, Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese administrativ deoarece, în exercitarea atribuțiilor de primar al Sectorului 1, Clotilde Armand a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție”, finanțat din fonduri europene, și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 de lei, încălcând, astfel, prevederile articolelor 70, 71 și 76 din Legea nr. 161/2003. Cele cinci dispoziții reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare cu până la 30%.

De asemenea, ANI a constatat și starea de incompatibilitate, deoarece, începând cu data de 18 februarie 2022, Clotilde Armand a exercitat simultan cu funcția de primar al Sectorului 1 și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând, astfel, dispozițiile articolului 87, alineat 1, litera „k” din Legea 161/2003.

ANI a sesizat și Parchetul cu privire la săvârșirea de către Clotilde Armand a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. În acest dosar, Clotilde Armand a și fost trimisă în judecată penală, are calitatea de inculpat și urmează să înceapă judecarea dosarului pe fond, după ce a trecut de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Sectorului 1.

3 ani interdicție de a mai ocupa funcții și demnități publice

Ei, bine, se pare că exact acest articol 87, alineat 1, litera „k” din Legea 161/2003 o deranjează cel mai mult pe Clotilde Armand. Asta, deoarece el prevede că „funcția de primar, de viceprimar, de primar general și de viceprimar al Municipiului București, de președinte și de vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice, activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”.

Dacă soluția finală de miercuri, 20 noiembrie 2024, va fi una de respingere a recursului, atunci Clotilde Armand va rămâne definitiv cu verdictul de incompatibilitate și de conflict de interese. Legislația este clară din acest punct de vedere, și anume că persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori a stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

Clotilde Armand deschide, așa cum am arătat mai sus, lista USR București la alegerile parlamentare, candidând prima pentru Senat. Articolul 7, alineat 2, litera „c” din Statutul deputaților și senatorilor prevede că „încetarea mandatului de deputat sau de senator datorită incompatibilității are loc la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care se respinge contestația la raportul Agenției Naționale de Integritate prin care a constatat existența stării de incompatibilitate”.

Un astfel de verdict ar reprezenta o uriașă lovitură pentru USR, în ajunul alegerilor prezidențiale și în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din data de 1 decembrie 2024.

La doar o zi distanță, „Gruparea generalilor” află dacă scapă sau nu de controlul judiciar pe cauțiune

Situația juridică a lui Clotilde Armand nu este singura chestiune cu dosare a acestei campanii electorale. O zi după ce ÎCCJ este așteptată să pronunțe verdictul final în acest caz, este așteptată o altă soluție judecătorească.

Cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale și, practic, cu două zile înaintea încheierii campaniei electorale aferente acestui scrutin, un alt personaj-cheie așteaptă verdictul. Curtea de Apel București are în lucru dosarul 7048/2/2024, deschis în data de 11 noiembrie 2024, înregistrat pe rolul Secției I-a Penală, cu obiect plângere împotriva măsurii prelungirii controlului judiciar pe cauțiune.

Inculpații din acest dosar, care, de altfel, au și formulat plângerea în instanță, sunt generalii în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, împreună cu avocatul Doru Florel Trăilă. Aceștia au atacat, pentru a treia oară, măsura controlului judiciar pe cauțiune instituită de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pe numele lor, în dosarul în care sunt acuzați că storceau bani de la oameni de afaceri pentru a interveni pentru a obține soluții favorabile acestora în dosarele penale aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Prima și a doua încercare a „grupării generalilor” de a scăpa de acest control judiciar, de a recupera cauțiunea de câte 100.000 de euro de fiecare și de a putea părăsi teritoriul României s-au soldat cu eșec.

În data de 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel București a decis să rămână în pronunțare, iar verdictul urmează să fie anunțat în data de 21 noiembrie 2024, la ora 15.00, prin încheiere a Completului S1 C17 de Drepturi și Libertăți.

×
Subiecte în articol: clotilde armand recurs raport ANI