x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru FNT: un început cu fast!

FNT: un început cu fast!

de Maria Sârbu    |    26 Oct 2014   •   17:44
FNT: un început cu fast!
Sursa foto: Lucian Muntean

“Fastuos!” – acesta a fost cuvântul rostit de foarte mulţi oameni când privirile lor s-au atins de obiectele din expoziţia vernisată în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru. “Doina Levintza: Costumul de teatru – de la schiţă la miracol!” - o expoziţie-spectacol în care costumele au roluri de personaje; un fapt de mare însemnătate gândit să fie ca o aură a acestui festival! Spaţiosul foaier al Sălii Media (TNB) a devenit un atelier-scenă: masa de lucru a creatorului – cu de toate. Un antreu care anunţă, printr-un număr impresionant de fotografii, colaje, rochii elegante, un fel de surpriză pe care o descoperi străbătând un spaţiu ademenitor. Şi ce vezi? O lume a teatrului, regăsită şi arătată în toată splendoarea ei.

Trei artizani are expoziţia: Marina Constantinescu, directorul artistic al FNT, Irina Tapalagă, curatorul expoziţiilor FNT, Doina Levintza – excepţionala scenografă care lasă cu siguranţă cea mai adâncă urmă în istoria costumului de teatru din România. Şi-au împletit ideile ca această operă comună să fascineze. Au reuşit!

Lume multă la vernisaj! Actori, regizori de teatru şi film, scenografi, muzicieni, pictori, arhitecţi, critici, jurnalişti, creatori de modă, fotomodele, doctori, ingineri etc, etc. Primul la microfon a vorbit Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi directorulul Naţionalului bucureştean, apreciind expoziţia: “Absolut fabuloasă!”. Marina Constantinescu sublinia, la rândul său, că a dorit foarte mult ca opera unui mare artist să bucure ochiul, “pentru că memoria de foarte multe ori ne joacă feste”. S-a muncit mai bine de trei luni pentru această expoziţie, dar este munca Doinei Levintza de o viaţă.

În “lumina reflectoarelor”, distinsa creatoare tot cu gândul la creaţie, a menţionat că a făcut un mare efort să poată aduna de prin teatre din Bucureşti şi din ţară “câte puţin din ce a rămas” din costumele create de ea la spectacole. A fost şi un prilej de a face un apel, în special către cei care administrează teatrele: “Vă rog, păstraţi costumele din spectacolele minunate care s-au făcut la noi, ca să existe o istorie a teatrului şi în costum”.
Costumele din expoziţie merită să fie într-un muzeu. Ion Caramitru a şi propus ca unele piese să rămână permanent în foaierul TNB.

Programul festivalului, include multe spectacole. Printre cele prezentate în primele zile a fost şi o impresionantă creaţie scenică - prima producţie realizată de FNT: “West Side Story”, un spectacol de Răzvan Mazilu, bazat pe o concepţie a lui Jerome. Costumele la acest musical sunt create de Doina Levintza. A fost minunat acest musical, în care au jucat, au cântat şi au dansat masteranzi şi tineri absolvenţi UNATC, însoţiţi în scenă de membrii Orchestrei Naţionale de Tineret.

×
Subiecte în articol: FNT