Îngrijorat de viitorul teatrului românesc

Uniunea Teatrală din România - UNITER - împlineşte 20 de ani. S-a constituit în februarie 1990, după ce s-a desfiinţat ATM (Asociaţia Oamenilor de Artă din Instituţiile Teatrale şi Muzicale). Această uniune de creatori, care conform statutului este apolitică, neguvernamentală şi nonprofit, reuneşte astăzi 2.000 de membri.

În două decenii de activitate, UNITER a avut multe "zile însorite", dar s-a confruntat şi cu "furtuni". Recunoscută în plan internaţional încă de la înfiinţare, uniunea s-a raliat unor prestigioase organisme de gen din Europa. Cu o activitate vizibilă, coordonată de un grup mic de oameni, în special doamne şi domnişoare, UNITER se asemuieşte totuşi cu numele Ion Caramitru, cel care e preşedinte de 20 de ani.

El a avut parte de critici destule, de la diverşi oponenţi. Într-un moment dat, părea chiar să piardă, adică Uniunea să piardă. Şi anume: sediul din Strada George Enescu. Ar fi fost nu numai dureros, dar poate catastrofal pentru întreaga organizaţie. Salvarea a venit atunci când, la rugămintea sa, maestrul Radu Beligan le-a vorbit aleşilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti despre importanţa unui asemenea sediu pentru breaslă. Numai aşa casa cu pricina, cumpărată de Primărie de la proprietar, a fost dată Uniunii spre folosinţă pentru 49 de ani.

A meritat, căci aici s-au gândit multe proiecte, transformate apoi în programe derulate an de an. Aici s-au născut iniţiative, care apoi au contribuit la alcătuirea unor acte normative prin care artiştii beneficiază acum de diferite facilităţi. Aici s-au adunat întotdeauna tineri şi vârstnici din domeniu. Aici au fost găzduite diferite personalităţi ale artei spectacolului lumii. Aici s-a creat o casă a teatrului românesc, dincolo de orice critică sau ocară. O recunoaşte aproape oricine, fie şi tacit.

LAUDE ŞI CONTESTAŢII
Unul dintre cele mai vechi programe este Gala Premiilor UNITER, considerată sărbătoarea teatrului românesc. A fost iniţiată de Caramitru şi organizată an de an primăvara. Ediţia 2010 va avea loc la 19 aprilie. Desigur, fiind vorba de premii, de jurii, de aducerea în atenţia publică a celor mai bune spectacole, a celor mai buni creatori, au existat mulţumiţi şi nemulţumiţi.

Au fost şi contestaţii, şi conflicte deschise. Toate veneau "pe capul" lui Caramitru. A rezistat. Acum trei ani şi jumătate nu-şi mai dorea să fie în fruntea UNITER, însă nu-şi depusese nimeni altcineva candidatura şi atunci a fost nevoit să o facă el. În septembrie, vor avea loc din nou alegeri, dar preşedintele încă nu s-a hotărât dacă va încerca să continue sau nu acest maraton. Spune că apasă pe umerii săi Teatrul Naţional din Bucureşti, al cărui director este. Clădirea acestei instituţii va intra în curând în renovări şi va fi "un coşmar".

"Nu ştiu dacă o să am timp şi energie să fiu în continuare preşedinte UNITER. Există oameni mai tineri, pot încerca. Statutul Uniunii noastre este democratic", spune Ion Caramitru, care, privind totuşi cu nostalgie în urmă, nu regretă cei 20 de ani consacraţi UNITER-ului, deşi, cum spune, putea să şi-i dedice mai mult creaţiei.




Un al doilea program principal este Festivalul Naţional de Teatru, demarat de Uniune la începutul anilor '90. Se desfăşoară anual şi cu eforturi mari, în special în ultimul an, din cauza lipsei de finanţe.

ARTIŞTI TINERI, ARTIŞTI VÂRSTNICI
Uniunea Teatrală a pus pe picioare şi Gala Tânărului Actor, care a devenit un important program consacrat tuturor absolvenţilor facultăţilor de teatru. Se desfăşoară la malul mării, când "se îngână" vara cu toamna. Ochiul format al actorului Caramitru, atenţia cu care urmăreşte selecţia la Gala Tânărului Actor, dar şi calitatea de director de instituţie îl fac să declare astăzi că îl îngrijorează noua generaţie de actori. Nu se gândeşte cum va arăta UNITER peste alţi 20 de ani, ci cum va fi teatrul românesc peste 20 de ani.

În acest sens, nu este deloc optimist. Chiar dacă lumea vine tot mai mult la teatru, calitatea acestei arte scade tot mai tare. În opinia sa, cauza este şcoala românească de teatru, care îl "îngrijorează" pe zi ce trece: "Dacă ne uităm puţin în urmă, vedem câţi actori şi regizori promiţători apăreau şi ce puţini apar acum". În pofida faptului că sunt foarte multe şcoli de teatru în ţară, "vedetele tinere lipsesc".

Caramitru se întreabă: "Unde sunt cei care făceau o şcoală serioasă?". Totodată, aminteşte de faptul că înainte erau două şcoli şi amândouă serioase - la Bucureşti şi la Târgu-Mureş -, iar criteriile de admitere erau foarte severe şi selecţia riguroasă. Pe vremea sa, veneau vreo 2.000 de tineri să dea la Teatru şi izbuteau doar 20%. Acum intră tot 20%, dar dintr-un număr de 200 sau 300 de candidaţi.

"Şi, odată intraţi în şcoală, dădeam peste profesori care erau mari maeştri ai scenei româneşti, care aveau ca asistenţi viitori mari maeştri. Acum, la şcoli sunt în general actori mediocri; au prins şi această cursă cu doctoratele, care este o mare greşeală ce s-a făcut. În învăţământul artistic ideea unui doctorat este criminală", susţine Ion Caramitru.

El aduce exemple. Liviu Ciulei şi Andrei Şerban, profesori plini la Columbia University din SUA, nu ar putea preda la o facultate în România, dacă ar fi invitaţi, pentru că nu au doctorate. "De ce să facă un doctorat Ciulei sau Şerban? Ei sunt doctori. Creaţia lor reprezintă adevăratul doctorat", afirmă preşedintele UNITER.

Ar fi păcat dacă nu aş aminti aici şi de alte două programe derulate şi care conferă respect echipei Uniunii Teatrale: Casa Artiştilor şi Campania Naţională "Artiştii pentru artişti".
Este atenţia acordată în special celor vârstnici.
Sunt oferite servicii sociale artiştilor "ajunşi în situaţii de viaţă dificile determinate de vârsta înaintată, sărăcie sau deteriorarea sănătăţii".

"Îi mulţumesc maestrului Radu Beligan, al cărui cuvânt rostit în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a contat enorm în obţinerea sediului pentru UNITER, pe 49 de ani"
Ion Caramitru