Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un spectacol viu, în care abundă talentul, vigoarea, muzica, mişcarea, a intrat în repertoriul Teatrului Naţional Bucureşti: “Furtuna”, în viziunea lui Alexander Morfof, după piesa omonimă a lui Shakespeare. Durează trei ore, dar lumea nu pleacă la aplauze, din plictiseală, căci e prea captivant. Sala Studio, care poate fi transformată fără probleme în stil elisabetan, i-a dat posibilitate creatorului să-şi pună în aplicare fantezia, pe care, probabil, şi-a dezvoltat-o în această variantă bucureşteană, dat fiind că a mai pus în scenă piesa respectivă, atât acasă, în Bulgaria, cât şi la Sankt Petersburg. De notat că montarea de la Teatrul “Komissarjevskaia” din oraşul de pe Neva, cu premiera în stagiunea 1998-1999, şi care a obţinut în 2000 cea mai înaltă distincţie în artele spectacolului din Rusia, Premiul “Masca de Aur” pentru scenografie (Emil Kapeliuş), se joacă şi în prezent cu mare succes.
Inovaţiile regizorului pentru spectacolul bucureştean sunt susţinute din punct de vedere scenografic de Nikola Toromanov, autorul decorurilor şi la spectacolul lui Morfov de la TNB, “Vizita bătrânei doamne”, distins cu Premiul UNITER pentru scenografie. Deci, două “Furtuni” cu decoruri atât de remarcabile, de acelaşi regizor, dar cu scenografi diferiţi, ceea ce te face să deduci că gândurile lui Morfov sunt bine înţelese şi excelent redate de nişte artişti vizuali de excepţie. Contribuie aici şi Cris Jaeger (Lighting design), Andrada Chiriac (costume). Riscând, spun că Morfov are, cu ideile sale, o mare influenţă asupra întregului concept scenografic.
Vine să contribuie la integritatea spectacolului coregrafia lui Florin Fieroiu, dar şi muzica sau pregătirea muzicală – Lucian Maxim.
Textul lui Shakespeare, după cum spuneam, e adaptat, tăiat şi cu intervenţii personale ale regizorului. L-a interesat aici cel mai mult Prospero, personaj - conductor care poate da tonul, în acest secol, întru materializarea unor idei noi de a înţelege povestea filosofică a lui Shakespeare de acum câteva secole.
Totul se supune, pe insula magiei, legilor imaginaţiei. Cel care deţine bagheta teurgică, Prospero, e înfăţişat ca un savant exilat, de aceea, actorul care îl întruchipează, Ion Caramitru, are, datorită machiajului, fizionomia lui Einstein (izolat şi el). O suprapunere a realităţii cu visul, a armoniei cu sălbăticia, cu singurătatea! Şi pe cât de alert şi vesel este ritmul, pe atât de adânc te cufunzi în gânduri.
Prin imagini şi cuvânt, gânditorul Prospero stă între două lumi: una parcă se sfârşeşte, iar alta începe. Dar de fapt e singur, în lumea sa misterioasă. E rătăcit, într-adevăr, pe o insulă mică în ocean? Pare! Alexander Morfov şi Ion Caramitru îl aduc aproape de tot, în universul real, unde există Miranda, interpretată de Crina Semciuc, Ariel, de Istvan Teglaş, Caliban, de Mihai Călin. Unde există alte personaje, printre care un rege şi sfătuitorii săi, un viitor rege, dar şi marinari (italieni), plini de voie bună, dornici de distracţie. Spiritele din jurul lui Ariel cântă, dansează. Dar Prospero le ţine sub papuc, până când Ariel îşi va termina lucrarea ce i-a fost dată de acest magician al insulei.
În frunte cu Ion Caramitru - un Prospero atât de convingător (un actor cu o operă fabuloasă, lăsând să dăinuiască în memoria publicului, prin interpretarea sa, mari personaje shakespeariene), care îi ajută printr-un fascinant echilibru pe actorii din scenă, aflaţi în relaţie directă cu personajul său, să strălucească cu adevărat, spectacolul “Furtuna”, cu vagi nuanţe de divertisment de calitate, va avea viaţă lungă. E ceea ce poate bucura astăzi un public larg!
