Producţia originală “Solitaritate” creată de regizoarea Gianina Cărbunariu la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, în cadrul proiectului european “Oraşe pe scenă/ Cities on Stage”, va fi prezentată în ianuarie 2015 în Spania şi Belgia. La Teatro de la Abadia din Madrid vor avea loc două reprezentaţii cu acest spectacol, pe data de 23 şi 24 ianuarie, iar la Théâtre National de la Communauté Francaise de Belgique din Bruxelles patru reprezentaţii - 28, 29, 30 şi 31 ianuarie. Spectacolul care vorbeşte despre discriminare, pierderea identităţii şi dezbinarea societăţii are cinci scene - ficţiuni inspirate fie din realitate, fie dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală. Gianina Cărbunariu spunea că sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvării cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. În opinia sa, mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită.
“Solitaritate” a reprezentat România la Avignon 2014, secţiunea oficială, ajungând în atenţia presei, care puncta că spectacolul este unul emblematic şi abordează tocmai ce şi-a propus prestigiosul festival în acest an: celebrarea democraţiei şi a diversităţii.
“Spectacolul loveşte direct, just şi în forţă”, scria în iulie Libération. Iar Les InRoks menţiona că valoarea spectacolului constă în maniera în care datele concrete din realitate se transformă pe scenă într-un material exploziv.
Proiectul “Oraşe pe scenă/ Cities on Stage” este sprijinit financiar de Comisia Europeană. Spectacolul “Solitaritate” s-a jucat şi pe scene din România, în cadrul unor festivaluri, dar şi în Polonia, la Festivalul Internaţional de Teatru “Kontakt” din Torun, precum şi la Chişinău.
Gianina Cărbunariu a lucrat în echipă cu Andu Dumitrescu - decor, video şi light design, Andrei Dinu – costume, Bogdan Burlăcianu – muzica, Florin Fieroiu – coregrafia. Pentru interpretarea personajelor i-a ales pe actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos, Ali Deac.
Citește pe Antena3.ro