Abandonul şcolar – cauză sau efect al marginalizării sociale?

“Este abandonul şcolar cauză sau efect al marginalizării sociale?”- iată o întrebare care revine în condiţiile în care, după cum ne spun evaluările Eurostar, România ocupa locul patru în Uniunea Europeană, cu o rată de 17,4 % a abandonului şcolar. Existând chiar, în urma crizei prelungite, posibilitatea ca această rată să crească. Mai ales dacă ţinem seama de faptul că la originea a 70% din cazurile de abandon şcolar, la diverse vârste, se află  sărăcia şi marginalizarea socială la care sunt expuşi copii şi tinerii proveniţi din medii sărace, din mediul rural, cei de etnie rromă sau cei cu dizabilităţi.

Aceastea au fost  principalele teme asupra cărora s-a concentrat dezbaterea “Marginalizarea socială-factor de risc pentru educaţie”, organizată  recent de către Institutul Social Democrat “Ovidiu Şincai”, la care au participat reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului universitar şi academic şi tineri profesionişti din sfera educaţiei şi asistenţei sociale.

Dezbaterea, al cărei moderator a fost dr. Florin Abraham, director ştiinţific al institutului, i-a avut ca invitaţi pe ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, Mariea Ionescu, consilier în cadrul Agenţiei Naţionale a Rromilor, Luminiţa Costache, specialist în educaţie UNICEF, Cristian Socol şi Corneliu Vişoianu, consilieri ai primului ministru, Claudia Ţapordel şi Dumitru Damian, candidaţi ai alianţei PSD, UNPR, PC la alegerile pentru viitorul Parlament al Uniunii Europene, cărora li s-a alăturat Dumitru Costin preşedintele BNS.

În cuvântul de deschidere, Manuela Catrina, directorul executiv al institutului, a insistat asupra ideii că abordarea fenomenologiei abandonului şcolar, în mod special a proiectelor intreprinse pentru eliminarea formelor de marginalizare socială pe care abandonul şcolar le deternină, precum şi accelerarea proceselor de incluziune socială, reprezintă componente principale ale Strategiei Europa 2020 şi, implicit, obiective importante ale societăţii româneşti.

Fapt confirmat în mesajul transmis, cu acest prilej, de către premierul Victor Ponta:” Părăsirea timpurie a şcolii este un efect al marginalizării sociale şi al problemelor economice cu care familiile se confruntă.” În context, şeful executivului a menţionat câteva măsuri puse în aplicare pentru sprijinirea copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate. Printre aceste măsuri se află: creşteterea bugetului alocat Educaţiei, achiziţionarea de microbuze şcolare, introducerea internetului şi asigurarea accesului gratuit la calculator.

La rândul său, Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, şi-a concentrat intervenţiile în cadrul dezbaterii pe idea că societatea românească, mediul educaţional şi instituţiile de asistenţă socială, la fel ca şi familiile, se confruntă cu această ”temă grea şi complexă”. O temă a cărei soluţionare presupune lansarea unei oferte şcolare diferenţiate, care să opereze atât între învăţământul liceal cât şi în cel profesional şi,deopotrivă, în cadrul fiecăreia dintre aceste componente. Elemente la care trebuie să se aduge o mai bună corelare între opţiunile vocaţionale ale elevilor şi cererea reală a pieţei forţei de muncă. Am reţinut ca o idee nouă, demnă de a fi urmărită pe parcursul materializării sale,  demararea unor cicluri de monitorizare a evoluţiei şcolarilor pe parcursul întregii perioade de instruire, aşa încât să se asigure o diminuare semnificativă a diferenţelor sociale. În acest sens se preconizează monitorizarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, urmând ca, în funcţie de concluziile acestor monitorizări, să se opereze un set de diferenţieri ale ofertei educaţionale. Monitorizările vor fi demarate în următoarele săptămâni. De asemenea, ministerul Educaţiei preconizează ca, pe baza rezultatelor acestora, să fie realizată o hartă a performanţelor pe cele trei paliere menţionate, care să ofere autorităţilor centrale şi locale o reprezentare clară a sectoarelor în care trebuie să se intervină prin măsuri adecvate.
 Demnă de reţinut ni s-a părut, de asemenea, precizarea făcută de către ministrul Educaţiei în ceea ce priveşte diferenţele de cotaţie la care se aşteaptă pentru zonele sărace, precum şi abordarea analitică deschisă şi aplicată a unui fenomen acut pe care specialiştii îl numesc “de-şcolarizarea ruralului”.

În aceeaşi notă de transparanţă şi de realism s-a înscris şi intervenţia consilierei Agenţiei Naţionale a Rromilor, Mariea Ionescu, vizând “distrugerea mitului că rromii nu doresc să îşi educe copii.” Prejudecată, din păcate încă larg răspândită, dar contrazisă de numărul tot mai redus al părinţilor de etnie rromă care gândesc şi se comportă de o asemenea manieră.

Cum era şi firesc, dezbaterea unui subiect atât de amplu şi de complex nu a putut să acopere toate formele de manifestare ale abandonului şcolar în corelaţia sa cu problematica marginalizării sociale. De aceea, este de aşteptat ca asemenea aspecte să facă obiectul unor viitoare dezbateri, a căror tematică poate fi anticipată chiar prin consemnarea acestei reuniuni.  M-aş opri în mod deosebit la o chestiune care vizează educaţia şi incluziunea  socială a copiilor cu dizabilităţi. Este vorba despre proiectul unei aşa-zise “Legi privind drepturile copiilor cu dizabilităţi” care urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor ca for decizional. Am scris intenţionat”o aşa zisă lege”, dat fiind faptul că, după cum o demonstrază într-un Memoriu asupra acestui proiect de act normativ specialişti de marcă din cadrul Departamentelor de Psihopedagogie Specială din cadrul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj Napoca şi  din Universitatea din Bucureşti, este vorba despre un material lipsit de suportul ştiinţific viabil conferit  de achiziţiile teoretice şi de bunele practice în materie. Un proiect de act normativ care, în acelaşi timp, mai ridică şi o serie de probleme de natură civică şi educaţională. Este vorba, în principal, despre propunerea de desfiinţare a învăţământului special şi înlocuirea acestuia cu nişte aşa-numite Centre  de intervenţie timpurie. După cum o demonstrează memoriul menţionat o asemenea măsură “scoate din sistemul naţional de învăţământ şi ii izolează pe copii cu dizabilităţi severe în sistemul de protecţie socială pe tot parcursul copilăriei”. Mai mult, proiectul respectivului act legislativ încalcă grav prevederile Convenţiei ONU privind persoanele cu dizabilităţi.

Am dorit să fac în mod explicit această precizare, tocmai pentru a marca, încă o dată, faptul că asemenea dezbateri nu mai pot rămâne doar la nivelul strict al lumii academice şi ştiinţifice, aşa încât este nevoie de o efectivă receptivitate din partea factorilor de decizie pentru ca ideile şi soluţiile preconizate să se regăsească în politici publice realiste şi sustenabile.