Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O discuţie cu Ştefan Iordache te fascina, aşa încât te gândeai la ea lungă vreme. Iordache avea un halou care te absorbea, o aură puternică şi bună, care-ţi îndrepta macazul gândurilor. În pridvorul casei lui, renovată după stilul ţărănesc pur, povestea, mângâind motanul negru, tolănit în poala lui: “E pisoiul cel mai iubit de tata. Culmea, pe mine mă indispune când o pisică neagră îmi taie calea mergând spre teatru, normal ar trebui să trec pe partea cealaltă, dar mă duc la spectacol pe acelaşi trotuar pe care am străbătut drumul spre premieră. Mi-s dragi animalele, m-am frământat ore şi ore când căţeluşa mea se chinuia să nască şi nu reuşea, i-am telefonat lui Amza, nici n-a mai spus la revedere, a sărit în Dacia lui şi a demarat în trombă spre mine, am dus împreună căţeluşa la medicul veterinar şi, în miez de noapte, ne-am întors liniştiţi cu puii acasă”. Ştefan Iordache mi se destăinuia că a fost pensionat cu o pensie derizorie. “Noroc că eu sunt solicitat des să colaborez cu mai multe teatre cu contracte pentru o anume piesă, în care joc rolul principal. Când nu se derulează astfel de contracte de colaborare, mă descurc vânzând câte un tablou de Tonitza, i-a lăsat moştenire 73 de tablouri Mihaelei, nevastă-mea!”. Îl întreb cum se poate scutura de duhul personajului jucat în seara respectivă, într-un spectacol îl interpretează pe Richard al III-lea, a doua zi pe un actor la apusul carierei, care refuză bătrâneţea, apoi vine la rând rolul unui barman, care mai trage câte o duşcă şi câte o înjurătură. “Uneori, nu mai ştiu nici eu cine este cu adevărat Ştefan Iordache. Când s-a tras cortina la finalul piesei, rămân ultimul în cabină şi ies pe scenă, rostesc în faţa sălii pustii o replică a personajului, simt o eliberare. Mă întorc acasă pe străzile de noapte ale Bucureştiului şi, în biroul meu, la lumina veiozei, învăţ rolul din noua piesă cu repetiţie a doua zi dimineaţă. M-am încurcat în unele dăţi, simţeam că n-am pătruns în toate subtilităţile unor replici. I-am dat telefon lui George Constantin, să-şi spună părerea la telefon. În mijlocul nopţii, George s-a îmbrăcat în grabă, a sosit la mine şi am discutat despre o replică din piesă până dimineaţa!”.
