Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nici două săptămâni nu ne mai despart de ziua alegerilor din 11 decembrie și mă văd nevoit să constat că, în spațiul public, ceea ce era de așteptat să fie o dezbatere aplicată a unor proiecte politice, într-adevăr viabile pentru reconstrucția României devastată de deceniul ,,ciumei lui Băsescu’’, proiecte susținute de demonstrații și argumente, avem, mult prea des, parte, de procese de intenție, de atacuri la persoană și de noi somații de teapa acelui ,,ciocu* mic’’ pe care, într-o trecută legislatură, o parlamentară ,,cu Traian Băsescu în suflet’’ o adresa celor din opoziție. Și nu cred că dovedesc rea credință sau partizanat dacă remarc faptul că asemenea ieșiri cu totul nedemocratice vin acum dinspre formațiuni și personaje poziționate pe anumite coordonate ideologice ale scenei politice.
Lucru de necontestat: este, alături de dreptul de a alege și de a fi ales, dreptul democratic al fiecăruia dintre noi acela de a avea opțiuni politice, desigur în condițiile respectului față de Constituția României și de legile statului nostru de drept, stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord Atlantice. Și, în egală măsură, în spiritul respectului față de cei care au trăit și au îndurat cei zece ani de jafuri și de mari nedreptăți ale regimului lui Traian Băsescu et comp.
Am folosit, mai înainte sintagma ,,ciuma lui Băsescu’’și mă grăbesc să precizez că nu făceam o analogie cu ,,ciuma lui Caragea’’, ci mă refeream la un alt flagel cu consecințe devastatoare pentru umanitate și, desigur, și pentru țara noastră, despre care a scris o nemuritoare parabolă- ,,Ciuma’’- Albert Camus. Parabolă care se încheie cu un avertisment al cărui mesaj depășește timpul și spațiul strict al Franței sau al Europei din perioada imediat următoare încheierii celui de-al doilea război mondial. De aceea, îl și reproduc:,,Ascultând, într-adevăr strigătele de bucurie nestăpânită care urcau din oraș, Rieux (unul dintre personajele principale ale cărții n.n.) își amintea că această veselie este mereu amenințată.Căci el știa un lucru pe care această mulțime în petrecere îl ignorași care poate fi citit în cărți, că bacilul ciumei nu dispare vreodată, că el poate să stea timp de zeci de ani adormit înmobile și în rufărie, că el așteaptă cu răbdare în odăi, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și că, poate să vină o zi când, spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită’’.
Se impune, desigur, o precizare. Nenorocirile provocate societății românești în cei zece ani de samavolnică dictatură a Amiralului Dezastrului Național și a bandei sale nu au avut amploarea celor provocate de Germania hitleristă și nici nu s-au soldat cu uriașele pagube materiale și umane precum cea de-a doua conflagrație mondială. Dar bacilul ciumei, al anti-umanismului, al dictaturii feroce, al urii patologice față de oricine cutează să nu ți se supună orbește, făcând din justiție brațul înarmat al ,,noii lupte de clasă’’, un comando pentru reprimarea adversarului - acestea au fost date esențiale ale României în perioada care a început în anul 2005 și speram să ia sfârșit în anul 2014. Adică, o dată cu alegerea unui nou președinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis.
Am scris ,,speram să ia sfârșit’’, dar, de fapt, eu unul și, desigur, nu numai eu, nu aveam mari așteptări din partea sa, pentru destule și serioase motive. Dar, dacă așa a ales majoritatea românilor cu drept de vot, așa să fie! Cum anume este, însă, vedem și, mai ales, îndurăm cu toții, mai cu seamă în ultimul an, când țara a fost aruncată în haos de ,,guvernul meu’’(președintele Klaus Iohannisdixit!). Un guvern încropit după o expirată rețetă a la Varză de Bruxelles, de fapt, un surogat de guvern care s-a dovedit a fi cu totul defazat de la realitățile româneștiși întru-totul potrivnic a nevoilor și așteptărilor românilor. Emblematic, prin el însuși, fiind faptul că printre cei mai impopulari și contraproductivi miniștri sunt cel al justiției și cel al sănătății, domenii vitale pentru starea de sănătate a colectivităților noastre locale și pentru țară.
În această stare de dezamăgire și de dureroasă așteptare , iată că ciuma băsismului multilateral dezvoltat nu a întârziat să își trimită primul și cel mai reprezentativ mesager al său. Pe Traian Băsescu însuși! Care, cu insolența-i răscunoscută și cu tupeul său fără margini vine și seauto- propune nici mai mult nici mai puțin decât prim ministru! Și face asta tocmai pentru că, la doi ani de la încheierea mandatului, în ciuda unor anunțuri pompieristice și a unor declarații numai bune să ne ia ochii, (in)justiția de pe mioriticile noastre plaiuri nu a făcut pașii decisivi, așteptați de orice om cinstit din țara asta, pentru ca Traian Băsescu și șleahta sa prădalnică să fie judecați și condamnați pentru toate nemerniciile pe care le-au pus la cale și le-au săvârșit.
Iar, pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, iată că nu au întârziat să apară și răspândacii zeloși ai ,,cultului personalității’’ care , prin mesaje difuzate pe diverse canale de socializare, îi acuză tocmai pe cei care îndrăznesc să exprime opiniicritice față de cel supranumit ,,Zeus’’ de cei din clanul său. Astfel, pe un mesaj pe care l-am primit zilele trecute în urma publicării unui text în care ceream justițiarilor să facă pași mai hotărâți în judecarea cauzelor în care sunt implicațiTraian Băsescu și băieții lui. Mesaj în care mi se cerea (textual!):,,Dacă îl urâți cumplit pe Traian Băsescu, vă rog să țineți ura în sufletul Dv(sic!n.n.)sau iertați-l, dar nu-i jigniți pe românii care l-au înțeles și încă îl apreciază’’. Pentru a se încheia cu aceste vorbe apoteotice:,,Ar fi o dovadă de respect pentru România și pentru poporul român’’. (Și noi care credeam că vremea osanalelor pentru ,,cele mai iubit’’ a apus, pentru totdeauna, acum 27 de ani, la sfârșitul lui decembrie 1989!)
A fost, acesta, un exemplu pe care l-am ales din experiență proprie, dar cine are curiozitatea să urmărească fluxul postărilor de pe diverse rețele de socializare se va convinge că, din păcate, nu este vorba despre un exemplu izolat. Dimpotrivă, aroganțele noii ,,gândiri unice’’ , emanate de către purtători de mesaj ai pseudo-soluțiilor tehnocrate sau declarat politice, trebuie să dea foarte serios de gândit. Un întru–totul motivat și pe deplin responsabil avertisment fiind analiza pe care a realizat-o, nu cu multă vreme în urmă, profesorul Adrian Năstase și care este o lucidă fișă clinică a acele Românii urâte, agresive, tupeiste și, în ultimă instanță, hidoase. Că despre această analiză s-a discutat mult prea puțin în raport cu seriozitatea și gravitatea ideilor sale, nici nu mă mai miră, de vreme ce tot mai mulți actanți politici ai momentului preferă doar rezultatele cu efect de narcotic ale unor barometre de opinie publică din categoria ,,oglindă, oglinjoară, cine-i mai frumos în țară?’’ Mi se poate, desigur, reproșa că exagerez peste poate punând semnul egalității între ciuma nazistă și un anumit , recent, deceniu de istorie românească. La rândul meu, fără a retracta o vorbă din cele scrise, îi trimit la această dureroasă cugetare a marelui martir român, N.Iorga: ,,Cine uită, nu merită!’’
Ce părere aveți stimați postaci cu Traian Băsescu în suflet, cuvintele lui Iorga vi se par mai aproape de România noastră, în preajmă de alegeri? Sau, întăresc și susțin, în felul lor, avertismentul lui Albert Camus?
Șerban CIONOFF
