Ca să reintrăm în criză trebuia să fi ieşit

Preşedintele Băsescu avertizează că România riscă să reintre în criză. De unde se vede că politicienii scot şi bagă ritmic ţara în criză fără ca aceasta să fi ieşit vreodată. Dacă ar fi făcut-o acum s-ar fi putut vorbi de recâştigarea încrederii.

Şeful statului leagă riscul de criză de lipsa predictibităţii fiscale fără să spună că şi în 2010 s-a produs fix acelaşi lucru, ceea ce înseamnă că îşi ghidează discursul economic după simpatii politice.

În 2009, Guvernul Boc a observat că se majorează economisirile populaţiei şi şi-a finanţat cu ele deficitul bugetar uriaş, de 9% din PIB. În 2010 a venit însă cu ideea să indexeze taxele pe proprietate cu inflaţia din ultimii trei ani. Deşi inflaţia-i tot o taxă, iar proprietăţile imobiliare şi impozitele n-au nicio legătură cu coşul de consum pe baza căruia se calculează inflaţia.

Cabinetul Boc le-a luat oamenilor de tot, cu impozite, banii pe care anterior îi imprumuta, dar nu prin asta s-a făcut vinovat de impredictibilitate fiscală, ci pentru faptul că la jumătate exerciţiului fiscal 2010, a refuzat să se uite în ochii celor care-şi plătiseră integral taxele locale şi a dublat - prin ordonanţă de urgenţă - impozitele pentru autovehiculele cu capacitate cilindrică de peste 2.000 cmc şi a diferenţiat taxele pentru persoanele cu mai multe imobile.

Sigur, Ponta nu putea rămâne mai prejos. Chiar dacă iniţial guvernul său a lăsat la latitudinea primariilor majorarea taxelor locale cu inflaţia, a revenit asupra deciziei după alegeri şi a impus primăriilor cu arierate, în 2013, creşterea taxelor. Ce dacă unii proprietari apucaseră să le achite la început de an, nu era păcat să n-aibă şi el un cadru legal retroactiv?!

Iar după ce economisirile populaţiei au dat semne că sunt bine “erodate” de taxe pe proprietate şi accize, şi că degeaba le-a stimulat politica monetară, firmele s-au pomenit că au mai puţină desfacere, rămân cu capital excedentar şi se duc să-l depună la bancă. Nicio problema însă, când se măresc economisirile companiilor se inventează un bir şi pentru proprietăţile lor. Astfel a apărut impozitul pe construcţiile speciale zis şi taxa pe stâlp.

Iată aşadar de ce nu se investeşte privat, fiindcă guvernele, indiferent dacă-s pro sau anti-băsesciene taxează potenţialul de investire. Cu banii se finanţează la un preţ mai mare decât face infrastructura, dar, din păcate, aceasta devine funcţională hăt-hăt, peste ani. Ba între timp, după ce Guvernul taxează proprietatea, investeşte în infrastructură şi se laudă cu creşterea economică record, observă subit că rămâne fără bani să continue lucrările, fiindcă investiţiile încă nu generează venituri. Ca să o facă trebuiau finalizate. Dacă politicienii n-ar fi scos şi băgat repetat ţara în criză, şi ar fi recunoscut că n-a ieşit niciodată din ea, şi-ar fi dat seama că trebuiau să realizeze plasamente cu rezultate rapide, ce cresc viteza de rotaţie a banilor şi ancorează anticipaţiile. S-ar fi apucat cu toate forţele să termine, de exemplu, metroul din Drumul Taberei, şi de pe urma lui să încaseze venituri. Iar şoselele le-ar fi făcut doar cu bani europeni.