“Cade chinorozul măştii, când te razi”

Multe, foarte multe vorbe de duh s-ar putea să ne vină în minte recapitulând principalele secvenţe ale aşa-zisei dezbateri televizate Victor Ponta-Klaus Iohannis. De ce am scris “aşa-zisei dezbateri”? Foarte simplu, pentru că numai o dezbatere nu a fost ceea ce am văzut noi, aseară, pe sticlă. Aşa încât, numaidecât mi-am adus aminte versul amar al baladistului George Ţărnea: ”Cade chinorozul măştii, când te razi”.  Fireşte, oblojitorii de răni s-au şi grăbit să îi vină în ajutor şi au scornit explicaţia(?) că proteguitul Amiralului Dezastrului Naţional şi al liderului PPE-işti,Joseph Daul, anume aflat, deloc întâmplător tot ieri, pe meleaguri dâmboviţene,  ar fi fost atras într-o cursă. Fie şi aşa, dar atunci daţi-mi voie să ridic două degete şi să pun cu voce tare o întrebare:”Dacă la o dezbatere televizată candidatul Klaus Iohannis s-a prezentat într-un asemenea hal, cum se va comporta el la o negociere  mai dură cu partenerii europeni sau trans-atlantici, atunci când ar trebui să se bată pentru a apăra şi a impune Interesul Naţional al României şi al românilor?”

Prilej foarte nimerit pentru a vedea ce a mai rămas (şi dacă a mai rămas ceva?!) din legenda “Neamţului salvator”, în temeiul căreia a fost selectat, prelucrat şi lansat pe piaţă în niscai laboratoare de imagine? Fiindcă, de fapt, asta s-a vrut cu totul dinadinsul în cazul “Brandu-lui Iohannis”, să se speculeze şi se impună în mentalul electoratului imaginea “Neamţului Salvator”. Mizându-se, poate, şi pe anumite crâmpeie de memorie colectivă care au păstrat, încă, vie legenda regelui Carol I. Tot ce se poate, numai că şi aici s-a făcut un calcul foarte greşit. Fie şi numai pentru că, speculând o asemenea situaţie, fabricanţii de mituri de larg consum au ignorat un fapt capital. Şi anume că, în ziua de 10 mai 1866, tânărul principe, descendent din nobila familie Hohenzzolern- Sigmarinen, a rostit în faţa Parlamentului, acest jurământ solemn, care i-a fost legământul pentru toată viaţa:”Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român.” 

Aşadar, o comparaţie care nu este câtuşi de puţin valabilă în cazul de faţă. De ajuns  să ne gândim la sprijinul declarat al iredentistului intratabil,  Laszlo Tokes , pentru care 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, nu este sărbătoarea naţională a tuturor românilor, din ţară şi din afara graniţelor sale, fără nici-o deosebire de naţionalitate sau de religie, ci “o zi de doliu”.
 Pentru că a avenit vorba despre românii de peste graniţă şi despre exercitarea neîngrădită a dreptului lor la vot–subiect intens şi aprins discutat şi disputat în ultima vreme - atunci cred că trebuie să stăruim foarte atent asupra unui moment-cheie al aşa-numitei dezbateri televizate. Astfel, atunci când a fost întrebat dacă, în campania sa electorală, a fost cumva la Cernăuţi sau la Chişinău, Klaus Iohannis, candidat la cea mai înaltă magistratură a statului de drept, aceea de preşedinte al tuturor românilor, a răspuns, cu subiect şi predicat, aşa:” Vă atrag atenţia că cele două oraşe nu mai fac parte din România.”

Vorbeşti serios, onorabile? De când anume “nu mai fac parte din România”? Nu cumva din iunie 1940, de când Stalin ni l-a răpit în mod criminal şi le-a anexat, samavolnic, Măreţei Uniuni? Pentru ca, la scurtă vreme după mârşăvie de neuitat şi de neiertat, prin odiosul Diktat de la Viena (august 1940), Transilvania a fost smulsă din pământul străbun al patriei şi a fost alipită Ungariei horthyste? Şi nu cred că voi putea fi acuzat de şovinism dacă reamintesc faptul că, amândouă aceste două nelegiuiri istorice s-au petrecut fie datorită laşităţii şi indiferenţei (în cazul Basarabiei), fie la ordinele exprese ale Germaniei Hitleriste (în cazul Transilvaniei).

Întrebări  cărora le urmează, în mod firesc şi necesar întrebarea de baraj: “este numai o simplă coincidenţă faptul că aţi făcut această neinspirată şi nedreaptă afirmaţie după ce, în turul I al prezidenţialelor, în marea lor majoritate, voturile fraţilor noştri de peste Prut  au fost date pentru Victor Ponta?”

Nu îmi fac, desigur, nici cea mai mică iluzie că aş putea să primesc din partea dlui Klaus Iohannis răspuns . Dar nici nu puteam să nu o adresez, în mod public şi sub semnătură, celui care încă, poate, mai visează că vai fi ales preşedintele României.