x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Carneţelul din geanta Irinei Loghin

Carneţelul din geanta Irinei Loghin

de Florin Condurateanu    |    17 Mar 2020   •   07:50
Carneţelul din geanta Irinei Loghin

Cântecul popular, folclorul se află în formula de sânge a fiecărui român. Fie că a pornit de la ţară, fie că a moştenit această zestre de inimă de la înaintaşi. Cu toate modele ce se bulucesc peste omul zilelor noastre, cu toate că mulţi s-au orăşenizat şi troleibuzul a făcut uitată uliţa, cântul popular şi hora îi cuprind chiar şi pe tineri la nunţi, sărbători, iar când românilor le oftează sufletul că i-a dus soarta departe de ţară, dorul de-acasă se mai ostoieşte tot dând glas doinei, folclorului. Folclorul nu va muri niciodată, se păstrează în minte, în suflet un cânt auzit la o nuntă ţărănească, la poarta din faţa ogrăzii. Irina Loghin, maiestuoasa Irina are în poşetă un carneţel pe care notează versurile auzite într-un sat în vocea rapsodului ad-hoc, iar în mintea îndrăgitei cântăreţe se înrădăcinează melodia, de obicei atrăgătoare, greu de uitat. Am asistat la o fascinantă demonstraţie de genialitate. Mă înţelesesem cu maestrul Gheorghe Zamfir să îmi dea un interviu și m-a chemat la studioul Electrecord de la Sf. Vineri. Era o zi călduroasă de august din anul 1986. Gheorghe Zamfir nu avea să doinească cu naiul, ci dirija o orchestră acompaniind-o pe Irina Loghin în vederea scoaterii unui disc. Zamfir le-a dat pauză de-o ţigară instrumentiştilor că abia sosise Irina. Steaua muzicii populare a scos din geantă celebrul carneţel, în care cu o zi în urmă, la un botez, notase versurile frumoase ale unui cântec doinit de un moş. Melodia îi rămăsese în minte şi a cântat doina maestrului Zamfir, care a reconstituit-o la pian. Au mai repetat-o şi Zamfir i-a aranjat pe clape orchestraţia. După trei repetări ale cântului, Gheorghe Zamfir a chemat lăutarii, le-a cântat la pian melodia, iar aceştia, după ureche, fără note, au reprodus bijuteria de folclor şi, după trei sferturi de oră, doina era deja înregistrată pe disc. Apoi, maestrul Zamfir mi-a acordat interviul, la rându-i senzaţional.

 

 

×