x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Curat constituţional! Muzica! Muzica!

Curat constituţional! Muzica! Muzica!

de Serban Cionoff    |    10 Iun 2016   •   13:30
Curat constituţional! Muzica! Muzica!

Președintele Klaus Iohannis a numit-o pe Lidia Stanciu judecător la Curtea Constituțională! Iată știrea care dă o grea lovitură celor care se mai îndoiau că justiția românească se află pe dumul cel bun. Haideți să judecăm fără patimi și suspiciuni: cine putea să fie un mai bun judecător la Curtea Constituțională decât doamna de fier a ÎCCJ?

Doamna care, foarte recent, a declarant că nu i se pare normal votul dat de români pentru anumiți condidați aflați în cercetarea DNA și condamnați (deși sentințele nu sunt definitive n.n.). DNA al cărei aliat de nădejde s-a angajat a fi, câtuși de puțin întâmplător, însăși Livia Stanciu!


La drept vorbind, numirea Liviei Stanciu la Curtea Constituțională nu trebuie să ne mire prea tare, fiindcă zvonul umbla de ceva vreme prin târg. Întâmplare care ne duce cu gândul la un banc din vremea trecută:,, O lege este zvonul trecut prin Marea Adunare Națională’’. Schimbând ceea ce ar fi de schimbat, adică adaptând butada la vremea de azi și mai vedem noi ce iese…


 Tot la capitolul ,,zvonuri’’ se încadrează și ipoteza că Livia Stanciu are  mari șanse să devină președintă a Curții Constituționale. Prezumție cât se poate de rezonabilă care nu face decât să întărească ideea de a reseta bancul aminitit.


 Desigur, sunt zvonuri și zvonuri, totul depinde numai de șanselepe care decidenții țării le dau pentru ca unele dintre ele să devină realitate, iar, altele, nu. Bunăoară, a circulat intens știrea că PSD îl va propune ca judecător la Curtea Constituțională pe Robert Cazanciuc.

Una și aceeași persoană cu fostul ministru(de penibilă amintire) al justiției care, procuror el însuși fiind, a făcut legământ că, pe perioada mandatului său, colegii de breaslă nu vor fi scoși din corpul magistraților. Acolo unde i-a vârât cu anasâna Monica Macovei, europârăcioasa cu temenic stagiu de prokuror al statului-teroare. Zvon care, buni cunoscători ai realității în domeniu, așa cum suunt  colegii de la ,,Lumea justiției’’, sperau să nu se adeverească.  Și, slavă Domnului, uite că nu s-a adeverit!


 Acestea fiind zise și făcute, nu ne mai rămâne decât să așteptăm cu nestrămutată încredere decizii pe care Curtea Constituțională le va  adopta, foarte probabil într-un viitor nu prea îndepărtat, sub sceptrul Liviei Stanciu. Decizii care, cu siguranță, vor confirma oraculara zicere a lui Augustin Zegrean, predecesorul Liviei Stanciu la înalta funcție, despre ,,măreția dreptului’’.


 Bunăoară, sunt tare curios să văd ce decizie va lua Curtea Constituțională în legătură cu dezincriminarea abuzului în serviciu. Idee la care, după cum bine se știe, se opune cu teribilă strășnicie Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, al cărei ,,aliat de nădejde’’ s-a declarant și, mai ales, s-a dovedit a fi, Livia Stanciu.   

Și uite așa, facem noi ce facem și tot la vorba lui Caragiale ajungem:,,Curat constitutional! Muzica! Muzica!’’

×