x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dacă aveţi treabă la Bruxelles, nu vă mai reţinem, domnilor euro-birocraţi!

Dacă aveţi treabă la Bruxelles, nu vă mai reţinem, domnilor euro-birocraţi!

de Serban Cionoff    |    04 Mar 2016   •   18:35

 A dat bunul Dumnezeu și am trăit să o vedem și pe asta: premierul tehnocrat, Dacian Cioloș, îl mustră pe Achim Irimescu, ministrul agriculturii, tehnocrat și el, că s-a grăbit atunci când s-a pronunțat în scandalul brânzei de Brădeț! Dar nu fiți îngrijorați și nu vă speriați, a făcut-o numai așa, pe un ton de dojană colegială, ca de la tehnocrat la tehnocrat, fără însă a recurge la o măsură categorică. Să zicem de ordinul remanierii guralivului domn...

La urma-urmelor, nici nu văd de ce ne-am mai mira, de vreme ce ministrul mustrat, din gură și nu prin faptă, de către premier nu e nici primul și, cu siguranță, nici ultimul membru al cabinetului care a slobozit sau poate oricând să sloboadă ziceri de să te crucești și să îți scuipi în sân a ,,piei drace!’’.

Culmea totalului dispreț față de regulile, normele și instituțiile statului de drept atingând-o –tocmai!- ministra justiției, Raluca Prună. Sau, mai degrabă, ministra (in)justiției! Dovada cea mai revoltătoare în acest sens fiind impunerea (oare, numai cu de la sine putere?!) a Laurei Kovesi în fruntea DNA, unul dintre cele două brațe de fier ale statului represiv. Treabă de care iarăși nu trebuie să ne mirăm prea tare dacă ținem seama de afilieri de idei pe care doamna cu pricina recunoaște că le are cu europârăcioasa Monica Macovei. Afilieri de idei a căror emblematică dovadă este secvența în care vajnica descendentă a speciei staliniste numită ,,komisar al poporului’’, îi șoptea discipolei sale declarate răspunsurile pe care trebuia să le dea într-o dezbatere care avea loc într-un cadru organizat. Cascadă de inepții și de abuzuri care ne fac să îi întrebăm pe acești pretinși tehnocrați:,,Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?’’

Fie și numai pentru aceste motive consider că are perfectă dreptate Bogdan Chireac atunci când caracterizează, fără menajamente și fără drept de apel, guvernul Cioloș ca fiind ,,cel mai slab guvern al României post-decembriste’’!

Am făcut trimitere la slova de foc a lui Eminescu pentru că ea vine ca turnată pentru tehnocrații lui pește prăjit. Altminteri nu pot să uit prea ușor cum că, la vremea când guvernul(încă) în exercițiu era ridicat în scări, niște răspândaci cu ziua nu mai pridideau să ne bage bine la tărtăcuță cu ce valori maxime ne-am pricopsit. Inestimabile podoabe ale înțelepciunii supreme provenind direct din laboratoarele și retortele Uniuni Europene!

Peste toate astea a picat, la țanc, informația- bombă pe care a lansat-o și o susține cu dovezi beton ,,Jurnalul Național’’ despre statutul privilegiat pe care și l-au rezervat tehnocrații de trei parale la întoarcerea lor în edificiile Comunității Europene. În cazul ăsta nici nu mai trebuie să ne mire dacă o asemenea persoană publică și ministerială ne spune că a venit doar pentru scurt timp pe pământul românesc, luându-și pâinea de la gură numai și numai din milă pentru soarta bietului român. Oare chiar așa stau lucrurile? Asemenea personaje sunt exponenții filosofiei politice și promotori ai valorilor reprezentative ale Europei Unite la care au năzuit, sincer și deschis, românii? Sau, mai rău,a fost cumva catapultați acești băieți și fete pe pământ românesc având în mapa diplomat sau în poșetele de firmă un anume proiect cu obiective punctuale și termen limitat?

Acestea sunt, recunosc, întrebări incomode și poate incomode, dar nu putem face abstracție de faptul că ele circulă în spațiul public și așteaptă un răspuns categoric. Iar, în cazul în care acest răspuns va întârzia sau nu va veni prea curând, să nu se mai mire anumiți dirigenți, de la Bruxelles de prin împrejurul, dacă asemenea fapte sau afirmații fără rost vor fi asociate cu boroboațele în cascadă ale altor tehnocrați. De pildă cu schimbarea parșivă a regulilor MCV-ului în timpul jocului de-a ,,uite Schengen, nu e Schengen’’. Sau, lucru mai grav, cu așa-zisa mediere pe care ar fi făcut-o Jose Manuel Barroso, proaspăt doctor honoris causa al unei prestigioase universități de la noi, care se lăuda cum că ce mare bine ne-a făcut atunci când a mediat ( la solicitarea cui?) între demisul Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Demers pe care, numai din rațiuni de elementară politețe, l-aș numi neinspirat și nefericit, pe care avea să-l pecetluiască ultra-contestabilul ,,pact de coabitare’’.Document pur și simplu rușinos, dar de pe urma căruia Amiralul Dezastrului Național a rămas pe post, deși majoritatea zdrobitoare a românilor cu drept de vot au votat la Referendumul din 2012 pentru demiterea sa neîntârziată.

Iar, dacă după toate acestea, vom discuta și despre semnalul de avertisment tras de think-tank-ul Strategikon în legătură cu proiectul unei Europei cu două sau mai multe viteze, în care România ar urma să fie plasată pe orbita statelor și care trebuie să urmeze neabătut comanda unică a ,,nucleului dur’’, atunci iarăși să nu mai fie de mirare dacă, spre sincerul regret al atât de multor români de bună credință, într-un viitor nu prea îndepărtat ne vom confrunta cu un val serios de euroscepticism. Situație cu totul nedorită și foarte greu de acceptat, față de care europarlamentarul Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, trage un legitim semnal de avertisment, oferind și soluția optimă:,,a venit momentul să ne dezmeticim și să jucăm la capacitatea noastră’’.

Avertisment categoric bazat pe o realitate dureroasă și anume că, la nivel comunitar, România încă acționează sub nivelul capacităților sale și al valorilor sale reprezentative. Ceea ce înseamnă că numai prin demersuri substanțiale, temeinic și, mai ales, curajos susținute în organismele Uniunii Europene de oameni competenți, prezența românească poate și trebuie să dobândească plusvaloare, respect și recunoaștere.

Cât privește durata mandatului ministerial pentru care pseudo-tehnocrații de eprubetă s-au deranjat, nu văd ce am putea să le transmitem decât acest mesaj sincer, care sună foarte pe românește:,,Domnilor euro-birocrați, dacă aveți treabă la Bruxelles, nu vă reținem. Drum bun și cale bătută!’’



 

×