De ce iubim FMI

Scriam mai de mult că mă uit cu invidie cum Irina Loghin, Benone Sinulescu, Angela Similea şi Fuego au fan club şi FMI, nu. Pentru că există toate premisele. O dragoste post-comunistă puternică, care s-a concretizat în aprobarea unei sumedenii de aranjamente stand-by. O relaţie de două decenii, încercată de Guvernul Tăriceanu, dar care a fost de nezdruncinat. Dovada o reprezintă sentimentele şi mai puternice de după 2009, concretizate într-o finanţare de zeci de miliarde de euro. Iar FMI a fost avertizat că riscă cu România, însă realitatea a arătat că s-a conturat o relaţie bazată pe încredere, ca într-o familie. A spus-o chiar şefa FMI: “Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă (...) Aveţi toate ingredientele”.  Ce mai contează că sunt taxaţi şi amendaţi automobiliştii, câtă vreme guvernul a revărsat o parte din sentimentele puternice pe care le vădeşte faţă de FMI şi asupra poporului român, căruia îi creşte salariul minim. Fără să ţină cont de spusele lui Mugur Isărescu din 2007: “Din punct de vedere social poate fi fundamentat un salariu de 700-1.000 de lei, chiar şi unul de 2.000 de lei, dar real tot 500 de lei va fi”. Cu riscul de a se face de râs ministrul Bugetului, Liviu Voinea, care explica în august că “noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite”. Şi luând în derâdere chiar cele spuse de cancelarul german Angela Merkel care e de părere că taxele nu trebuie să crească înainte să se încheie criza.

Importantă este însă dragostea. Nu e păcat ca o relaţie de lungă durată, bazată pe beneficiul mutual, să nu fie încununată de înfiinţarea unui fan club FMI?

NU! Lăsând gluma la o parte, n-ar trebui după două decenii de asistenţă aproape neîntreruptă şi devenind membri UE să mai apelăm la FMI. O facem pentru că nu ne pricepem. FMI e chemat de nişte oameni politici care nu ştiu să administreze economia. Acum s-a întâmplat să se potrivească asistenţa FMI cu necesităţile de moment. Aveam nevoie de un organism credibil care să ne gireze în faţa pieţei internaţionale de capital. Fiindcă, în general, trebuie să ai în spate expertiza ta, nu pe cea a FMI.

Aşadar, ca să vorbim pe bune, FMI Fan Club s-ar clădi, în ciuda ”pasiunii” de decenii, pe nesiguranţa guvernanţilor de a gestiona. A-l înfiinţa ar însemna că nu vrei s-o scoţi la capăt. S-ar vedea că ai nevoie veşnic de FMI, ca un adult care încă locuieşte cu părinţii. Şi dacă tot sunt turcii modelele favorite ale premierului Ponta: trebuie spus că ei au scăpat de FMI după 60 de ani. Adică mai mult decât perioada de viaţă activă a unei generaţii. Turcia a realizat până la urmă că FMI nu e un lucru bun, ci un rău necesar. Iar noi după ce ne-am eliberat de “jugul” turcesc ar trebui să scăpăm şi de FMI.

Sigur că pentru asta ar trebui să avem pieţe, pentru că dacă nu se iau măsuri la nivelul consumatorului, se va perpetua politica de majorare a taxelor şi impozitelor. Adică, în loc să se creeze bogăţie va continua să se administreze sărăcia. Sau, altfel spus, câtă vreme nu se vor organiza resursele, ele vor fi, mai departe, jefuite cu sălbăticie.