De ce modelele econometrice cantitative nu ţin locul mâinii invizibile a pieţei

Haideți să vedeți, așa, pe înțeles, cum e cu modelele econometrice cantitative vs natură. Modelele se realizează după o amplă cercetare și poate să se şi întâmple așa cum relevă ele, dar asta numai dacă nu se schimbă condițiile inițiale, deci, pe undeva, sunt realizate în statică, pe când în natură se ajunge permanent la echilibru, însă mereu pe alt nivel, adică în dinamică.

De aceea nu se poate înlocui mâna invizibilă a pieței cu mâna politică, cu decizia politizată asupra bugetului, care e mai mult o potrivire cu mâna. Și, în general, un model evidenţiază trecutul, arată cum s-a întâmplat un lucru. Este foarte important de văzut ceea ce a fost, însă mai ales din punct de vedere istoric. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori, modelele cantitative sunt de o inestimabilă valoare teoretică. Perioada în care a acționat modelul poate fi foarte bine descrisă, dar el nu e folositor pentru a realiza predicții.

Dar n-aş vrea în niciun caz să minimalizez rolul matematicii. Pentru că la jumătatea secolului XIX a avut loc o importantă schimbare de paradigmă. Matematica n-a mai fost privită şi folosită ca mijloc de a face calcule, ci ca o modalitate de înțelegere. Şi modificarea de mentalitate asociată postulatului lui Galilei potrivit căruia dacă vrei să înțelegi natura, trebuie să îi pricepi limbajul, care-i matematica, abia acum începe să se producă, după ce startul l-a dat, ca de obicei, lumea anglo-americană.

Din păcate însă, politicenii noştri au înţeles din asta să proclame aritmetica regina matematicii, pentru că orice algoritm politic o are la bază. La noi, deştepţii sunt stabiliţi precum salariul minim. Contează persoana care critică sau laudă ceva, stabilită prin algoritm, nu argumentele. Când pe aceeași temă se exprimă cineva care nu se află pe lista „oficială” de partizani sau dușmani ai unei anumite tematici, nimeni nu îi acordă atenție. Ceea ce arată un mediu politizat până la cele mai mici detalii. Şi cum dezbaterea de idei e un simulacru, vorbim, de fapt, doar de bârfă, o cleveteală la nivel național.

Văzută chestiunea din punct de vedere „european”, când am observat că UE cultivă dublul standard ne-am zis, hop, hai şi noi. Iar când anglo-saxonii, cei cu natura, mâna invizibilă a pieţei, productivitatea şi avantajul comparativ au penalizat această atitudine cu Brexit, n-am realizat importanţa schimbării paradigmei, ci ne-am asociat la corul comunitar ce condamnă perfidul Albion.