Diaspora nu acordă cecuri în alb!

Sincer să fiu, nu mă miră prea mult faptul că scrisoarea deschisă pe care mai multe grupuri de români din diaspora i-au adresat-o preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis, a trecut aproape neobservată. Avem, astfel, încă o dovadă ( a câta, oare?) că acela care a spus că, la noi, orice minune ţine numai trei zile nu a fost chiar unul cu mintea plecată de acasă. Vorbă amară confirmată şi în cazul diasporei româneşti. Subiect care, până mai ieri, stârnea incendiare comentarii pro sau contra, devenind muniţia de care aveau atâta nevoie cei care vroiau neapărat să facă din anumite serioase lacune în organizarea procesului electoral în afara graniţelor o odioasă cabală a autorităţilor, un cap de acuzare împotriva Ministerului de Externe şi, prin extensie de sferă, a guvernului în exerciţiu. Guvern al cărui prim ministru, Victor Ponta, era, pe 16 noiembrie, unul dintre cei doi finalişti ai prezidenţialelor. Nu am nici de ce să mă erijez în postura de avocat al Ministerului de Externe, dar nici nu pot trece prea uşor peste împrejurarea că, măcar o parte din vina pentru această absolut regretabilă situaţie o aveau şi Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral Central. Nu prea am, însă, ştiinţă ca respectivele entităţi ale sistemului nostru democratic, modern, aliniat standardelor europene, să fi fost trase la răspundere de aceste mereu treze conştiinţe – absolut echidistante politic, bineînţeles!-, aşa încât întreaga vină a fost aruncată doar asupra sus-menţionatului minister şi a miniştrilor de resort.

Şi iată că, la nici o săptămână de când diaspora era omagiată, la scenă deschisă, pentru “lecţia de patriotism şi de înalt spirit civic” de care a dat dovadă, votând în marea sa majoritate pentru unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în confruntarea finală – dar, mai ales, împotriva unui anume competitor!- un nou mesaj, venit din partea mai multor asociaţii ale românilor din Franţa, Italia, Spania,Austria, Germania sau Statele Unite, este trecut, de data aceasta, cu atâta uşurinţă sub tăcere.

Care să fie motivele acestei bruşte şi nu prea elegante atitudini? Răspunsul îl putem afla din chiar textul scrisorii: “Românii din diaspora- i se adresează deschis, bărbăteşte, preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis, semnatarii scrisorii – nu vă încredinţează un cec în alb; românii au ales, pe 16 noiembrie, un preşedinte de la care se aşteaptă să respecte, în primul rând, Constituţia şi legile ţării şi care să reaşeze ţara noastră acolo unde îi este locul, printre naţiunile demne şi respectate ale acestei lumi; o ţară care nu îşi pune pe tavă, tuturor corporaţiilor, resursele şi care nu este un stat furnizor de materie primă şi de mână lucru ieftină.”

Afirmaţii dureros de adevărate, cărora dacă le mai adăugăm şi menţiune expresă că românii din afara graniţelor pe care îi reprezintă aceste organizaţii nu mai doresc “un preşedinte jucător”, ci să fie un moderator, un factor de echilibru între puterile statului şi, în egală măsură, între stat şi societate, atunci parcă începem să înţelegem şi de ce această scrisoare nu a stârnit prea mare interes pentru anumite cercuri de cititori autorizaţi.

“Pe plan extern - se mai spune în scrisoare-, sperăm să avem în dvs. un reprezentant demn al României în cea ce priveşte tratatele internaţionale semnate în numele ţării, un lider care să o reprezinte cu cinste şi demnitate la întâlnirile internaţionale.” Aşteptare pe deplin legitimă şi întru-totul întemeiată, dacă ne gândim la modul slugarnic şi lipsit de elementară demnitate cu care Amiralul Dezastrului Naţional a acceptat, de bună voie şi nesilit de nimeni, reducerea drastică a fondurilor Uniunii Europene destinate României sau mecanismul profund discriminatoriul al MCV-ului aplicat ţării noastre ca pretext pervers pentru a întârzia “sine die” intrarea în spaţiul Schengen.

Nu aş vrea să se înţeleagă, din cele spuse până acum, cum că aş subscrie la toate ideile susţinute în scrisoarea pe care respectivele organizaţi ale diasporei române au adresat-o, în prejma preluării mandatului, noului preşedinte al României. De pildă, consider că o afirmaţie de genul: “Aşteptăm un preşedinte care să trateze de la egal la egal cu omologii săi din alte ţări şi care să iasă, prin demnitate, din tiparul stabilit în ultimii 25 de ani, acela de lipsă de demnitate în faţa marilor puteri” este lovită de un grav viciu pe care logica formală îl numeşte “generalizare pripită”. De aceea, îmi permit să atrag atenţia autorilor scrisorii că, bunăoară, în anul 1995, la iniţiativa preşedintelui Ion Iliescu s-a pus în acţiune “Pactul de la Snagov”, document care a exprimat consensul şi a determinat convergenţa eforturilor tuturor forţelor politice reprezentative şi ale celor mai importante organisme ale societăţii civile, ale mediului academic şi cultural, în vederea admiterii ţării noastre ca membru al Alianţei Nord Atlantice. Exemplu, cred semnificativ, căruia îi putem adăuga, numaidecât, negocierile intense şi cu adevărat profesioniste, iniţiate sub mandatul prezidenţial al lui Emil Constantinescu şi continuate în mandatul lui Ion Iliescu şi care s-au finalizat prin intrarea României în Uniunea Europeană. Aşa încât, rămâne de văzut cine anume a fost acel şef de stat pe care, tot mai des, imaginile luate la importante reuniuni europene sau internaţionale l-au surprins ba căutând cu disperare să prindă o poziţie, cât de cât mai acătări, în fotografia de grup, ba de-a dreptul trecut cu vederea de mai marii Bătrânului Continent şi ai lumii. Fiindcă despre negocieri “ de la egal la egal cu omologii săi din alte ţări” pe care să le fi purtat , în acest Deceniu Negru, Demisul României, nici nu cred că mai poate fi vorba.

Cât priveşte ideea, altminteri foarte ambiţioasă, ca România să aibă un preşedinte “care să trateze de la egal la egal cu omologii săi din alte ţări”, îmi permit să atrag atenţia distinşilor noştri compatrioţi că asta s-ar putea petrece numai atunci când PIB-ul României se va apropia , să zicem, de cel al Germaniei. Obiectiv ambiţios dar nu şi irealizabil, la care, cu siguranţă, ne-am putea angaja în condiţiile în care măcar o parte din cei “aproape 400.000 de români care au reuşit să voteze în străinătate” îşi vor onora promisiunea de “a se întoarce acasă şi a putea contribui, din interior, la ridicarea şi bunăstarea ei”.

În fine, dar câtuşi de puţin în ultimul rând, aş mai menţiona că invitaţia adresată preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis, de a participa, la Bruxelles, alături de românii din străinătate la sărbătorirea Zilei Noastre Naţionale mi se pare un mesaj de respect şi de încredere. Dar, atenţie!, nu şi un “ cec în alb”. Termen care, atenţie mărită!, le aparţine semnatarilor scrisorii şi nu eventualilor săi comentatori.