Dilema zilei: Noi pe cine trebuie să credem?

A făcut o fulminantă carieră, la vremea ei, celebra întrebare pusă de Henry Kissinger:,,Eu pe cine trebuie să sun dacă vreau să vorbesc în Europe?’’ Venerabilul clasic al diplomației veacului XX și, cu siguranță, nu numai al acestor timpuri, dorind să pună în evidență deruta pe care o provoca și o întreținea acerba concurență în care erau angajate atât de multe cercuri de putere și de influență care își disputau calitatea de depozitar și de exponent al voinței, al opțiunilor și al deciziilor luate în numele spiritului european.

Mi-am amintit deseori această zicere pe care, de data asta, am fost ispitit să o parafrazez, cu umilele mele mijloace, adaptând-o la o dilemă cu care se confruntă, în aceste zile, opinia noastră publică.

Mă refer la cele două foarte diferite mesaje pe care  românii le-au primit din partea unor marcante personalități ale sistemului democratic din patria Marelui Licurici. Primul mesaj ne-a fost transmis de către doamna Loretta Sanchez, co-președintă a Grupului de prietenie cu România din Congresul SUA, care, în Scrisoarea adresată Rommanian Community Coalition, atrăgea atenția asupra ,,încălcării documentate a drepturilor omului sub pretextul combaterii corupției ,violarea drepturilor personale pe timpul acțiunilor penale și amenințările la independența justiției’’. ,,Ca partener strategic al Statelor Unite ale Americii- mai afirma domnia sa- trebuie să promovăm aspirațiile poporului român de a realiza  beneficiile democrației și ale respectării drepturilor omului,drepturile procesuale și ale independenței justiției.’’

Acest mesaj a ajuns la București pe 4 iunie, în ajunul alegerilor locale, cam tot atunci când ambasadorul american la București, Hans Klemm, transmitea , la rândul său, un mesaj în care le spunea românilor  cum să voteze, mai precis pe cine nu trebuie să voteze: ”Încurajez românii să nu voteze candidații care au fost acuzați de corupție.’’

Două întrebări trebuiau să îi fie puse ambasadorului Hans Klemm. Prima întrebare: în condițiile în care domnia sa îi încurajează pe români să nu voteze candidații care la data alegerilor locale sunt numai acuzați de corupție,  fără a fi fost și condamnați prin sentințe definitive, cum mai operează prezumția de nevinovăție în justiția și în societatea românească?

A doua întrebare: cât anume și, mai ales, ce anume cunoaște domnul ambasador despre gravele și repetatele încălcări ale dreptului omului la un proces echitabil săvârșite de către cei care ar trebui să asigure supremația legii, în sub lozinca ”luptei anticorupție’’ și , în mod deosebit, de către DNA ?

Din păcate, aceste întrebări nu i-au fost puse, iar  ambasadorul Hans Klemm, a revenit, la scurtă vreme după alegeri, cu o declarație mult mai categorică și, de fapt, mult mai gravă, după cum o consideră, de-acum, observatori avizați ai realității politice românești. Concret, domnia sa apreciază că, date fiind rezultatele alegerilor de duminică,,se transmite un mesaj periculos pentru Statele Unite ale Americii, către partenerii internaționali ai României și către cetățenii români, când politicienii care au fost, în acest caz, investigați, judecați și condamnați la închisoare sunt aleși primari’’.

Așadar, ambasadorul Statelor Unite la București lansează un anumit mesaj pe care, de data asta, și noi, românii, îl putem considera ca fiind ,,foarte periculos’’, prin aceea că emitentul mesajului își arogă dreptul de a califica opțiunea liber exprimată de către cetățenii unui stat suveran și independent. Se pune întrebarea dacă domnia sa a exprimat un punct de vedere oficial al Administrației americane sau doar o opinie personală? În baza cărui mandat a făcut aceste –repet și întăresc: deosebit de grave- afirmații? Se înscrie  o asemenea procedură în spiritul și în litera mandatul domnului ambasador Hans Klemm sau, dimpotrivă,ea  excede prevederile acestui mandat într-o manieră greu de înțeles și de acceptat?

 Acestea fiind doar câteva întrebări pe care, sunt convins că orice român de bună credință, care își dorește și susține un parteneriat solid și de durată cu Statele Unite ale Americii, bazat pe solidaritate și pe încredere reciprocă, nu le poate ocoli. Întrebări pe care, cu seriozitate și cu rigoare, le-au pus, în mod deschis, colegii de breaslă de la Antena 3, aseară, imediat după ce declarațiile ambasadorului Hans Klemm, au apărut în spațiul public.     

 În aceste împrejurări, aproape că nici nu mai este de mare mirare dacă, la solicitarea unor jurnaliști de a exprima un punct de vedere privind Scrisoarea doamnei Loretta Sanchez, Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a răspuns pe un ton protocolar și… cam atât:,,Vă mulțumim pentru e-maill și vă rugăm să luați legătura cu biroul Doamnei Loretta Sachez’’. Mai pe românești spus: NO COMENT.  
 Drept pentru care reformulez celebra dilemă a lui Henry Kissinger în acești termeni: ”Noi pe cine trebuie să credem atunci când primim, din Statele Unite ale Americii, mesaje despre starea justiției din România?’’.