x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Europa și criza imigranților: Între noua Arcă a lui Noe și cetatea asediată

0
Autor: Serban Cionoff 27 Sep 2015 - 14:16
Consecventă orientărilor sale programatice, care au consacrat-o ca o prezenţă activă, catalizatoare a mediului nostru academic şi diplomatic, Fundaţia Europeană Titulescu-Centrul de Studii Strategice a ales ca temă a primei dezbateri organizată după recenta Adunare generală a fundaţiei (care a avut loc săptămâna trecută) o întrebare care preocupă în cel mai înalt grad:„Europa-noua Arcă a lui Noe. Refugiaţi sau imigranţi?”„Temă prezentă în toate dezbaterile publice şi în mediile diplomatice”.- după cum menţiona în alocuţiunea introductivă, prof,univ. dr.Adrian Năstase, preşedintele fundaţiei.

În acest sens, domnia sa a atras atenţia că, dată fiind precipitarea evenimentelor şi puternicul lor impact emoţional, discuţia s–a concentrat pe inegala repartizare a cotele obligatorii şi mai puţin pe conceptele cheie şi pe cadrul normativ şi procedural în materie. Reamintind că documentul care fundamentează cadrul juridic pentru sistemul de protecţie al refugiaţilor îl constituie Convenţia ONU din 1951, Adrian Năstase a evidenţiat faptul că şi în legislaţia românească există o serie de reglementări ale statului refugiaţilor şi ale dreptului de azil, menţionând că, recent, Guvernul a aprobat Strategia Naţională privind imigranţii pentru perioada 2015-2018.

Revenind la necesitatea clarificărilor conceptuale în acest domeniu extrem de complex, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu a exemplificat acest deziderat prin existenţa a trei categorii distincte de persoane: rezident, azilant şi imigrant .De asemenea, domnia sa a avertizat că se înregistrează o creştere a „abuzurilor de drept de azilant”, aşa încât „faptele au depăşit cu mult reglementările”, făcând, implicit, trimitere la „industria criminală a azilanţilor” care ia o ameninţătoare amploare.

În intervenţia sa, despre care a precizat că „este făcută în nume personal”,Catrinel Brumar, agentul guvernamental al României la CEDO, a atras atenţia că „indiferent cu ce titlu sosesc- rezidenţi, azilanţi sau imigranţi- , aceşti oameni trebuie să fie trataţi ca titulari de drepturi şi libertăţi fundamentale”. Referindu-se la figura de stil aleasă pentru a defini imaginea Europei în condiţiile afluxului crescând de imigranţi, domnia sa a opinat că există „o prea mate uşurinţă” a sistemului comunitar, ceea ce naşte întrebarea dacă această „nouă Arcă a Speranţei” va mai putea rezista? Sau, după cum a punctat Adrian Năstase, va ajunge să facă din Bătrânul Continent o „cetatea asediată”?

Reluând remarca profesorului Adrian Năstase despre necesitatea clarificării conceptelor, Catrinel Brumar a opinat că, în mod curent, termenul „refugiat” este folosit într-un mod abuziv şi poate crea confuzii, care la rândul lor, pot avea consecinţe grave. De regulă, refugiaţii vin în Europa pentru a scăpa de calvarul din ţările lor de origine- în situaţia de faţă din ţari din Orientul Mijlociu- iar statutul lor este definit prin raţiuni de ordin politic sau umanitar, în vreme ce imigranţii sunt cei care sosesc aici, de bună voie, în speranţa unui trai mai bun şi mai sigur, fiind atraşi de speranţa unui trai mai bun şi mai sigur.

Pledând pentru „o dezbatere lucidă” şi nu pentru „una sentimentală” a problematicii, Catrinel Brumar a remarcat că „Uniunea Europeană a renunţat la viziunea tradiţională asupra dreptului statelor naţionale” de a decide asupra rezolvării acestei chestiuni şi că doreşte „să creeze un sistem comun, cu standarde şi reglementări comune”. De aici au apărut şi „unele tensiuni şi diferenţe de abordare”, în special în ceea ce priveşte nivelul cotelor de refugiaţi repartizate fiecărui stat, ca şi a mecanismelor de decizie. În opinia domniei sale, aceste decizii nu ar trebui să fie unele coercitive, fiind dezirabil să se menţină la nivel de recomandări.

Deosebit de sugestive sunt distincţiile conceptuale propuse de Catrinel Brumar asupra unor elemente noi care au apărut în reglementările europene. Acestea vizează ideea de primire şi integrare temporară a respectivelor categorii de persoane, aşa încât, după ce s-au despărţit – temporar-de ţările lor, acestea să fie sprijinite să se întoarcă acasă atunci când vor dori.

Continuând discuţia, Adrian Năstase a adus în atenţie un subiect mai puţin abordat, până acum, cel al modului în care conceptul de „strămutare” este reglementat în Constituţia României de la cea din 1866 şi până acum. Dacă în Constituţia din 1866, ca şi în cele din 1923 şi 1938 faptul că strămutarea şi colonizarea populaţiilor nu erau permise, în Constituţiile României din perioada 1949-1989 subiectul nici măcar nu este enunţat. Practic, această chestiune se va regăsi abia în Constituţia României adoptată în anul 199q, precum în forma sa modificată din 2003.

Pornind de la dezideratul raportării discursului analitic la reglementările Uniunii Europene, Catrinel Brumar a reluat tema soluţionării cererilor refugiaţilor şi a insistat pe necesitatea ca acestea să fie tratate individual, aşa încât să se limiteze drastic posibilitatea ca pe teritoriul unui stat, implicit al României, să pătrundă elemente teroriste. „Nu este vorba de a prelua un grup sau mai multe grupuri”, a precizat domnia sa, punând accent pe „responsabilitatea partajată la nivelul statelor membre ale UE” în soluţionarea cererilor de azil.

La rândul său, europarlamentarul Cătălin Ivan, şi-a propus „ o expunere coerentă a dezbaterilor sterile din Parlamentul European”. Formulare poate severă, dar care pleacă de la o stare de fapt, pe care europarlamentarul român o rezumă în formula „pentru azil există reguli, dar ele nu se aplică”. Operând distincţia cuvenită între „declaraţiile politice şi declaraţiile tehnice”, Cătălin Ivan a făcut departajarea abordărilor problematicii: abordarea socialiştilor, bazată pe ideea de solidaritate şi de umanism, versus PPE, care consideră că securitatea este mai importantă. În acest sens, el a recapitulat câteva luări de poziţie ale unor lideri ai statelor membre ale UE sau ale factorilor de decizie din organismele comunitare, aducând în prim plan faptul că asemenea deosebiri de natură doctrinară concentrează şi susţin o diversitate de interese.

Aceasta face ca, practic, în Uniunea Europeană, să se producă o confruntare între ideea de „solidaritate” clamată la nivelul principiilor şi egoismul manifestat de către anumite state atunci când se află în situaţia să rezolve punctual problema. Adept şi susţinător al ideii că imigranţii odată ajunşi pe teritoriul statelor membre ale UE „nu trebuie să fie consideraţi asistaţi sociali, ci să trebuie fie ajutaţi să îşi regăsească demnitate pierdută acasă” şi în consens cu opinia exprimată de către Catrinel Brumar, Cătălin Ivan s-a pronunţat pentru ca, pe viitor, să poată fi prevenite sau, după caz, anihilate, tentativele de a limita în mod incorect, discriminatoriu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, dar, în egală măsură, şi cele care ar urmări să abuzeze de aceste drepturi.

Discuţiile care au urmat au contribuit la nuanţarea unor concepte şi teme majore, în special sub aspectul adaptării normelor Uniunii Europene şi a legislaţiei statelor membre, inclusiv a legislaţiei României, aşa încât acestea să poată oferi soluţii consistente pentru problematica atât de complexă a migraţiei şi azilului. Astfel, Cristina Narcisa Vergatti, autoare a lucrării „Aspecte privind statutul juridic al refugiaţilor”(IRDO, 2009), s-a referit la relaţia refugiat – ţară de refugiu, precum şi la condiţiile în care, după 5 ani de şedere, refugiaţii ar putea primi cetăţenia ţării respective.

Prof.univ. dr. Constantin Vlad a desemnat două principale cauze pentru această nouă criză:a) incapacitatea actualei „ordini economice mondiale” de a reduce decalajele dintre nivelul de dezvoltare ale diverselor zone geografice şi state; şi b) eşecul „ordinii politice” care a fost pusă în act după încheierea Războiului Rece. Totodată, profesorul Constantin Vlad a readus în atenţie tezele lui Samuel P. Huntington despre „ciocnirea civilizaţiilor”, adică un complex de fenomene şi de procese care, în opinia sa, ar putea genera şi de acum înainte ameninţătoare stări conflictuale în Europa ca şi în alte zone de interes geostrategic.

Sintetizând discuţiile, Adrian Năstase a avansat ideea că, în situaţia actuală, când România trebuie să primească o cotă alocată de refugiaţi şi nu una negociată, este important „să ne căutăm parteneri” pentru demersurile diplomatice care ţara noastră le va întreprinde în viitor, inclusiv prin mecanismele diplomaţiei parlamentare „pentru a nu fi singuri în jocul cifrelor”.

Cât priveşte ipoteza unui Referendum naţional privind cotele de imigranţi pe care ţara noastră îi poate primi s-a atras atenţia că o asemenea soluţie nu putea produce efecte dat fiind faptul că referendumul are doar o valoare consultativă şi nicidecum una legislativă. În plus, dintr-o relativ recentă experienţă, ştim şi cum ar reacţiona unii factori de decizie ai UE în cazul în care rezultatele referendumului nu le-ar fi întru-totul favorabile…

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de