x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Falsificarea elitelor

0
Autor: Ionuț Bălan 18 Dec 2017 - 08:10
Falsificarea elitelor


De la 0,013% din populaţia SUA, în 1900, ponderea milionarilor s-a majorat la 1,5%. Adică, după renunțarea la etalonul aur și, în general, la orice formă de disciplină monetară, numărul milionarilor s-a mărit de peste 400 de ori, iar populaţia doar de 4!

Sunt de acord însă că etalonul e anacronic şi atunci întrebarea e câţi din cei 1,5% desfăşoară activităţi cu rol social, precum cei 0,013% de dinainte? Sau câţi milionari au legătură cu marketingul şi câţi cu activităţi ce permit societăţii un salt calitativ din punctul de vedere al standardului de viaţă? Fiindcă dacă el nu se produce, şi rolul social nu se găseşte în conexiune cu capitalismul adevărat - cu diviziunea muncii şi circulaţia elitelor -, are loc o estorcare de fonduri de la populaţie în vederea menţinerii unei false elite.

Şi, pentru că tot discutăm de standard de viaţă, se vede că o populaţie în creştere la nivel global se găseşte - fără oprelişti investiţionale - într-o relaţie directă cu scumpirea locuinţelor. De aceea, ea e necesar să fie compensată de ieftinirea bunurilor de larg consum şi de folosinţă îndelungată, ca să se menţină standardul de viaţă.

Iată un motiv ca să se includă în coşul de consum, pe baza căruia se determină inflaţia, şi imobilele, mai ales în România, unde 90% sunt proprietarii caselor în care locuiesc. În coş apar, e drept, chiriile, cu menţiunea că-s puţine locuinţe de închiriat şi ponderea lor e redusă în coş, fiindcă bunicii, părinţii şi copiii împart acelaşi spaţiu deţinut de primii.

De aceea mai importante-s cheltuielile cu amortizarea locuinţei achiziţionate sau cu ratele de credit ipotecar pentru a ne face o imagine asupra standardului de viaţă şi asupra inflaţiei. Altfel, ne întrebăm de ce tinerii îşi doresc salarii mai mari decât sunt dispuşi să le dea patronii. Deoarece angajatorii îşi fac calcule pornind de la statistici, iar angajaţii simt altceva.  Şi se pare că e nevoie de o reconciliere, ca să se ajungă la o bază de calcul comună. 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de