x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Valuta nu e pentru căţei

Valuta nu e pentru căţei

de Ionuț Bălan    |    15 Ian 2014   •   13:27

Banca Naţională consideră că-i prudent ca persoanele care doresc să se împrumute să o facă în lei, moneda în care au veniturile. Întrebarea este însă de ce regula nu-i valabilă şi pentru stat? Nu are şi el venituri tot în lei? Economiştii apropiaţi băncii centrale apreciază că un element important care diferenţiază statul de cetăţeni este faptul că dispune de o rezervă valutară consistentă care chiar dacă e administrată de BNR, îi aparţine de drept statului, în timp ce publicul-debitor are de puţine ori un stoc-tampon de valută pentru situaţii neprevăzute.

Pornind de la această poziţie e bine de văzut cum îşi constituie banca centrală rezerva valutară. BNR împrumută o parte din bani de la bănci comerciale sub forma rezervelor minime obligatorii şi uneori de la FMI. Pentru partea de rezervă pe care n-o ia cu împrumut de la intern sau extern, BNR emite monedă locală pentru a achiziţiona valută. Sume pe care dacă nu le sterilizează generează inflaţie.

Aşadar de ce statul poate lua credite în valută, deşi are venituri în lei, şi cetăţenii săi - nu? Pentru că are un mijloc de a-i sărăci pe oameni. El se finanţează în monedă străină, iar BNR face hedging cu ajutorul rezervei-tampon. Dar acest lucru e posibil numai pentru că populaţia achită nota de plată sub forma taxei implicite numite inflaţie. Cu alte cuvinte, cine fură de la alţii se poate împrumuta în valută, cine nu rămâne şi cu banii luaţi şi fără acces la creditul în devize străine.

Problema este însă că peste tot în lume se vorbeşte de rezervele valutare ale băncilor centrale, nu de rezerva statului administrată de Banca Naţională. Dacă ar fi aşa, atunci Ministerului Finanţelor ar trebui să ţintească inflaţia, să stabilească dobânda de referinţă - cea pe care e dispus să o plătească la creditele în lei contractate, cu banii împrumutaţi să realizeze operaţiuni de piaţă şi să cumpere valută direct, nu prin agentul BNR.

Într-o astfel de situaţie, BNR nu i-ar mai rămâne decât să deschidă conturi în lei băncilor şi să realizeze decontările. Ce contează că ţările care au încercat să adopte un „model” de acest fel au intrat în incapacitate de plată?! Explicaţia pentru un asemenea deznodământ nici nu-i complicată: Ministerul Finanţelor e o instituţie totalmente politizată, pe când banca centrală, chiar şi atunci când mai face unele „servicii”, îşi păstrează independenţa. De aceea e şi interzis ca Banca Naţională să finanţeze direct bugetul statului, pentru că ar deveni tot una cu instituţia politizată...

Din câte se observă statul nu are de fapt niciun fel de “buffer”, după cum n-are nici populaţia, pentru că rezerva valutară este a băncii centrale, şi e bine că-i aşa, fiindcă e ferită într-o oarecare măsură de furt. Iar dacă statul nu dispune de un stoc-tampon ar trebui să funcţioneze după aceleaşi reguli precum indivizii. Să încerce să nu facă datorii pe care nu le poate duce, şi dacă se împrumută totuşi peste o anumită limită să plătească dobânzi în linie cu riscul pe care şi-l ia.  

×