Like. Love. Partikip.

Vineri noaptea am stat 7 ore la un concert! O nebunie, nu, astăzi când până și mesele în familie au trecut în agendă maximum două ore, hai trei - dacă e Crăciunul și înainte de cârnați chinuim colinde. Ce puteam să fac în 7 ore? Păi, pentru mulți bugetari, e o zi de muncă. Puteam să văd minimum şase episoade dintr-un serial, să dorm - wow, 7 ore e lux -, să citesc legile lui Tudorel Toader, să revăd modificările la Codul Fiscal pentru că, recunosc, nu mai înțeleg nimic, ori să buchisesc agenda Parlamentului European pentru că săptămâna viitoare sunt două mari subiecte: frontierele exterioare și posibile sancțiuni pentru Polonia. 

Nu, am stat 7 ore la Remember Cenaclul Flacăra. Unii o să vă opriți aici cu cititul. Angry face, nu?! “Ooo, vai, Adrian Păunescu, poetul de curte, apologetul socialismului”, o să-mi comentați “Nostalgico!”. Hmm, bine, cum vreți! Aș putea să vă dau reply: eram prea mică în ’85 când Cenaclul a fost închis ca să am vreo nostalgie, iar pe Adrian Păunescu ca parlamentar l-am prins prea puțin. El senator, eu reporter la deputați, Păunescu ca om politic ieșise din jocurile puterii, deci pentru mine reporterul flămând după informații mari și tari era neinteresant. Aaa, nostalgii după folk? Păi de ce nu ziceți așa! Da, asta recunosc, sunt vinovată, dați-mi dislike! Am fost legănată la propriu pe poezii și muzică folk (cred că și concepută), în Radio mi-a ridicat calea  Florian Pittiș (asta ca să mai lămurim o legendă), vreo două-trei hituri ale muzicii folk sunt scrise pe masa din bucătăria mamei. Deci da, am nostalgii, și chiar vreau să-l văd pe ăla - că tot vine sezonul - pe care nu-l mișcă “Rugă pentru părinți” cântată live de Hrușcă sau care stă în scaun când Baniciu doar șoptește “Andriiii”! Aaa, nu știați că astea-s de la Cenaclul Flacăra? Ghinion! Sunt! Like!

Doar că nu nostalgia a făcut seara! Da, au fost destui nostalgici în sală, au cântat oameni de care nu am auzit în viața mea, dar care au făcut parte din Cenaclu, însă altceva m-a lovit. Tinerii din sală! Mulți, enorm de mulți! Unii știau de Cenaclu de la bunici! M-a amuzat toată noaptea ideea că la 44 de ani de la primul spectacol, astăzi nepoții primilor 100 de spectatori își dau check-in, fac live pe Facebook, iar prietenii loc reacționează cu ‘Wow”! Normal, din moment ce unii au auzit pentru prima dată în viața lor cum sună o poezie pe bune, cântată. Ceva asemănător cu versurile de astăzi, tot cu el o iubește pe ea și ea are altă treabă, dar parcă altfel, nu? 

Acum, serios vorbind, să fii tânăr din ziua de astăzi, născut și crescut pe repede-nainte, bombardat din scutece cu informații ca nicio altă generație, dependent de gadgeturi și social media și să stai viu 7 ore la un concert care-i emoționa și pe bunicii tăi înseamnă două lucruri: că muzica bună și tara asta au o șansă! Love! Partikip!