Lumea se mișcă, România privește

Absenţa României de la ultimul Forum Mondial de la Davos a cronicizat ieşirea din circuitul prezenţelor în locurile unde se pun în circulaţie noi idei, sunt validate tendinţe de dezvoltare. Decidenţi i din economia mondială se întâlnesc cu decidenţii politici nu pentru etalarea toaletelor, ci pentru a pune lumea în mişcare într-o anumită direcţie. Liderii politici şi managerii din economia României din ultimul deceniu au refuzat ieşirea pe marile scene de dezbatere nu doar din modestie intelectuală, ci mai ales din cauza absenţei proiectelor la care pot fi parte. Investiţiile importante, generatoare de tehnologie, au dispărut ca paternitate românească. Deciziile de amplasare a unor capacităţi industriale nu mai sunt luate la Bucureşti, ci la sediile centrale ale multinaţionalelor. Avem senzaţia falsă că progresăm luând statistic numărul de malluri date în folosinţă sau pe cel al telefoanelor vândute.

Proiectele din energetica nucleară au intrat în mlaştina unor discuţii fără sfârşit, conexiunile cu sistemele gaziere din ţări vecine par opere inginereşti insurmontabile, autostrăzile se construiesc din vorbe scufundate în studii de fezabilitate care nu rezistă analizelor. În atmosfera de provincie izolată, fără orizont, cu aer stătut, dezbaterile publice sunt pe măsură. Privim tot mai încruntaţi spre Uniunea Europeană, vedem în Bruxelles o replică peste timp a Moscovei, fără a pune în contrapondere o politică naţională. Cădem în capcana coloanelor cu girofar fără să vedem că de fapt pedalăm pe o bicicletă fără lanţ, consumându-ne inutil energia şi pasiunile. Cumpărarea unui avion second hand pentru călătorii oficiale devine temă de interes naţional, în timp ce China comandă 300 de aparate de la Boeing.

Cantonată în certuri de doi lei, obsedată de dosarele de corupţie care au ca efect direct blocarea administraţiei şi mediului de afaceri, România priveşte cu nepăsare la devalizările uriaşe din avuţia naţională şi la hemoragia de forţă de muncă educată. Până când?