„M-am culcat pe plasa de volei şi m-am învelit cu plasa de tenis”

„Hei, coşar, coşar...”. Inega-labilă măiestria cu care Colea Răutu zicea şlagărul dintre războaie, interpretat ca în revistele de la Tănase. A murit bărbăteşte, la 94 de ani, „Dacă mă cunoaşte 1% din ţara asta, n-am trăit degeaba, n-am suportat să stau degeaba, parcă cineva mi-ar ciunti vârful penelor de la aripi. Mi-a plăcut viaţa, mi-au plăcut oamenii, mi-au plăcut femeile dotate, taifasul la un pahar de vodcă. Mi-a plăcut să joc pe scenă şi ecran fără niciun rabat la cali-tate. Acum, la 94 de ani, ce mai contează de ziua mea că se adaugă un an”. Nu concepeai un film istoric fără Colea Răutu, a jucat în peste 80 de filme. La 85 de ani a urcat iarăşi pe scenă, în „Azilul de noapte”, „când l-am apucat de braţ, avea braţul ca oţelul”, îşi aminteşte Besoiu. Aducea imaginea bărbatului puternic, deşi avea suflet de copil, cu figura lui de asiatic îţi amintea de misterele Asiei cu vânt nebun şi tropot de cai. Colegele de actorie spuneau la unison că greu să egaleze cineva farmecul cu ochi mijiţi de taine pe care-l avea Colea Răutu. Viaţa l-a purtat prin cele mai neaştep-tate unghere. A dormit în vestiarul stadionului Rapid, „m-am culcat pe plasa de volei şi m-am învelit cu plasa de tenis”. Şi pe căldura ce-ţi scotea transpiraţia prin toţi porii, şi pe şfichiuitul puiului de viscol, Nea Colea se afla în tribună la meciurile Rapi-dului. Nu aplauda prosteşte, nu fluiera, dar când vişiniii jucau rău, Colea Răutu scăpa printre buze vorbele de reproş „sunteţi nişte zarzava-gii”. A fost descoperit cântând într-un cor, a jucat şi la Operetă, „într-o seară când avea guturai Dacian, l-am înlocuit eu, n-am putut lua notele de sus, dar cu notele de jos m-am descur-cat cu vocea mea de tenor spre bariton”. Nea Colea, faci parte din lada de zestre a neamului acestuia!