Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După cum ziarelor mari li se întâmplă să se inspire de la bloguri mici, tot aşa marile case de film realizează remake-uri după producţiile originale ale studiorilor independente. Ia să vedem însă ce atu-uri au întreprinderile mici faţă de marile corporaţii. Ne spune acelaşi Leszek Balcerowicz - arhitectul terapiei de şoc din Polonia - în cartea sa “Libertate şi dezvoltare”.
IMM sunt cel mai adesea firme capitaliste de tip clasic, unde proprietarul e şi manager. Asta face să nu se manifeste nici fractura dintre proprietari şi conducerea întreprinderii, nici probleme generate de un conflict de interese sau necesitatea ca proprietarii să supravegheze activitatea managerilor. Acestea sunt complicaţii specifice marilor întreprinderi.
Întreprinderile mici sunt importante şi pentru că dimensiunile le permit o luare rapidă a deciziilor. În marile corporaţii, aparatul administrativ dispune de o serie de drepturi ce decurg din dimensiunea societăţilor, ceea ce face ca ele să funcţioneze greoi. Prin urmare, o economie în care firmele mici au o pondere mare poate să reacţioneze mai repede şi mai flexibil la şocurile exterioare.
Structura oricărei întreprinderi e mai mult sau mai puţin ierarhică, cu superiori şi subalterni. În economia de piaţă, relaţiile dintre întreprinderi se supun principiului furnizor-client, adică principiului pieţei. Dacă avem două economii de dimensiuni egale, cea în care avem mai multe întreprinderi mici este, proporţional, reglată în mai mare măsură de piaţă şi contracte, şi dirijată în mai mică măsură prin intermediul directivelor ierarhice. Dacă într-o economie există multe firme mici, numărul întreprinzătorilor e mare, iar cel al funcţionarilor – mic.
Întreprinderile mici, dacă au dificultăţi financiare, nu pot obţine finanţări suplimentare de la buget, pentru că nu pot exercita presiuni politice, aşa cum fac firmele mari. Într-o economie în care există un număr mare de întreprinderi mici sunt condiţii favorabile pentru apariţia unei concurenţe puternice, deoarece clienţii pot să se orienteze spre un furnizor sau altul. În ţările capitaliste cele mai multe inovaţii radicale sunt realizate de firmele noi, care de regulă au dimensiuni mici atunci când se lansează. Spre deosebire, în socialism, care nu permitea activitatea economică pe socoteală şi risc propriu, sistemul de cointeresare defectuos făcea ca potenţialul inovativ să fie irosit, cu toate că se punea mare accent pe învăţământ, în special cel tehnic.
Şi nu în ultimul rând, în comparaţie cu corporaţiile mari, îndeosebi cele industriale, întreprinderile mici sunt mult mai puţin expuse presiunilor sindicale....
În fine, beneficiile de grup, plătite prin inflaţie şi deficite, în general, prin politizarea excesivă a fiscalităţii, pot fi substituite prin dinamismul micilor afacerişti, fiindcă piaţa şi numai piaţa reuşeşte cel mai bine să repartizeze resursele şi să pună oamenii la treabă. Concluzia a tras-o Leszek Balcerowicz: ”Trebuie renunţat la mitul marilor companii, aşa-numiţii campioni naţionali, care au atât de mult succes încât trebuie subvenţionaţi pentru a rezista”.
