„Credem că această combinație inedită între muzică veche și nouă, coregrafie și arte vizuale va oferi publicului o frumoasă călătorie în interiorul sufletului uman. Acel Suflet care generează artă încă din negurile timpului, exprimând bucurie, iubire, suferință sau uimire. A fost deosebit de emoționant pentru noi să construim acest spectacol. Așteptăm cu drag publicul la Sala Radio în seara zilei de 27 aprilie!” – declară despre acest eveniment RĂZVAN RĂDOS, dirijorul ansamblului.
Printre piesele pe care le veți asculta la Sala Radio se numără: „Vuelie” - Frode Fjellheim, „Mi'kmaq Honour Song” - Lydia Adams, „Earth” - Katerina Gimon, „Lakota Lullaby” – cântec tradițional amerindian, „Zai itxoiten” - Javier Busto și cântecul lui Elton John „Circle of Life” (aranjament: Victor Stoica).
Corul de Copii Radio este dirijat de Răzvan Rădos și la pian o veți aplauda pe Magdalena Faur. O serie de invitați speciali vor întregi spectacolul de la Sala Radio: Ansamblul de Băieți al Corului de Copii Radio (dirijor: Magdalena Faur), Matei Ilie și Trupa „As”, Robert Ispășoiu, Iasmina Topală și Andrei Tudor Achim – percuție, Corul „Sound”, Corul Regal, Corul „Solemnis”, Grupul Vocal „Canticum”, Corul „Vox Medicalis”, Corul „Paul Constantinescu” al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”.
Elementele de decor ce vor completa această călătorie muzicală sunt asigurate de „Mia's Children”.