Măscăricii lui Voronin şi Maybach-ul lui fi-su

Ce-or fi zis ţăranii din Orhei văzând la televizor pe preşedintele lor că-şi duce calul la Moscova cu avionul, spre a-i face cunoştinţă cu Medvedev? Vor fi înmugurit de speranţă, fără îndoială, că le cresc pensiile, li se coace cucuruzul şi li se vindecă de la sine reumatismul. Mai ales că, în aceeaşi zi, fuse­seră învitaţi la căminul cultural din sat să vadă un film. În loc să plătească biletul la intrare, li s-a plătit lor vizionarea documentarului "Atac asupra Moldovei"/50 de lei moldoveneşti au primit să vadă cum hoardele barbare din Chişinău, adăpate cu lei româneşti, dolari şi euro, drogate şi înarmate de agenturi, au pucit contra suveranităţii statului. Cam aşa se face pe-acolo campanie electorală.

Miercuri, 29 iulie, alegerile parlamentare din Republica Moldova vor stabili unde vor să trăiască locuitorii acestei ţări: într-o gubernie (ori mai curând moşie feudală) sau în Europa unită. S-a văzut, după scrutinul trecut şi mai ales după evenimentele ce i-au urmat, că alegătorii sunt puşi în faţa celei mai serioase opţiuni după desprinderea de URSS. Între dictatură şi democraţie, între stagnare şi progres, între izolare şi libertate de circulaţie, între trecut şi viitor. O luptă politică cu o asemenea miză este purtată de Putere cu toate mijloacele ce-i stau la îndemână. Cu armele propagandei, cu bani, cu armele forţei, cu mâna servi­ciilor secrete. Un teribil consum de energie, o fantastică risipă de resurse, te miri şi de unde le-or mai avea. La Chişinău se joacă acum o piesă de teatru kabuki, actorii mascaţi se schimonosesc de te umflă râsul, dacă n-ar fi de plâns.

Bunăoară, în ziua dramatică de 7 aprilie, când Chişinăul ieşise în stradă să denunţe fraudarea alegerilor, ofiţerii de Miliţie scoteau pietre din trotuar ca să spargă geamurile Parlamentului, gene­ralul Vladimir Ţurcan trimitea ciracii să înfigă steagul UE pe clădirea Preşedinţiei, iar în faţa statuii lui Ştefan, un moşulică striga în portavoce că Moldova nu mai are nevoie nici de Guvern, nici de Parlament, pentru că toate acestea se găsesc la Bucureşti. Se zbuciuma de mama focului tataie, îndemnând lumea să purceadă grabnic la unire şi argumenta că "dacă ne integrăm în România, devenim parte a Europei şi Europa o să vină peste noi cu bani, cu investiţii, cu locuri de muncă bine plătite!". Începând cu noaptea acelei zile, mecanismul represiunii a fost pus în mişcare. Liceenii au fost săltaţi din şcoli, liderii opoziţiei acuzaţi public, sute de oameni închişi şi bătuţi. Ce-a păţit cea mai agresivă şi stridentă voce a momentului, omul cu portavocea, războinicul Ilie Bratu? Fost deputat, fondator al Mişcării Unioniste din Republica Moldova şi, ulterior, al Asociaţiei Obşteşti Pro-România, vocalul domn nu s-a ales nici cu un bobârnac. Dimpotrivă, a început o navetă febrilă Chişinău-Bacău-Bucureşti. A căutat să se gudure când pe lângă Gheorghe Flutur, când pe lângă Gigi Becali, căutând o audienţă ori ceva pe la Băsescu. Nu i-a ieşit. A încercat să facă o alianţă la Chişinău ba cu PSL-ul lui Serebrian, cu PNL-ul lui Pavlicenco, cu AMN-ul lui Urechean, căutând pesemne să-i bage pe toţi în rahat cu o asemenea asociere primejdioasă. Pesemne că politicienii din opoziţie or fi aflat că tataie era sfătuit de foşti ofiţeri de securitate precum Viorel Vieru sau Ion Munteanu. Ori, le va fi atras atenţia că e consiliat de fostul ofiţer GRU, magnatul moscovit Vitalie Usturoi, şi astea le-a puţit şi mai rău. Nimic mai suspect decât o aşa-zisă mişcare unionistă, tolerată şi sprijinită de Puterea de la Chişinău, împănată cu agenţi SIS, alimentată mai curând ca să dea apă la moară acuzaţiilor lui Voronin şi să justifice agresiuni la adresa României, precum ruperea relaţiilor diplomatice ale Moldovei cu România de facto, chiar dacă nu a fost instituită de jure. Noroc că n-a pus botul nimeni din România să-i dea vreun sfanţ, să fi văzut atunci "casus belli"...

Neavând de oferit, practic, nimic electoratului, căruia tot ce aveau de dat i-au luat demult, comuniştii din Moldova caută să câştige alegerile cu ciori vopsite. Nici ruşii din Chişinău nu i-au mai votat în primăvară şi nici măcar transnistrenii. Lui Voronin i-au mai rămas ţăranii şi pensionarii. Ieri citeam o ştire: "Fiul preşedintelui şi-a cumpărat un Maybach de 500.000 de euro". A dat pe maşină, va să zică, pensia medie a 12.500 de moldoveni. Să fiu în opoziţie, i-aş pune în cutia de scrisori fiecărui pensionar de 40 de euro pe lună ziarul care a publicat poza lui Oleg cu Maybach-ul lui. O ştire cât o campanie întreagă.