x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mihai Șora și dubla măsură a rechizitoriului său

0
Autor: Serban Cionoff 11 Mar 2018 - 17:48
Mihai Șora și dubla măsură a rechizitoriului său


Amarnice, zdrobitoare vorbe a mai postat pe pagina sa de Facebook venerabilul gânditor Mihai Șora la scurtă vreme după încheierea lucrărilor Congresului extraordinar al PSD! Eveniment pe care mărturisește că l-a urmărit ba râzând, ba storcând multe lămâi. „La socoteala din urmă- scrie domnia sa- nu servitutea veteranilor este descurajantă, ci zelul , ardoarea celor tineri, iresponsabili”. Temă pe care o reia și o dezvoltă în aceeași manieră categorică. Așa că, după ce îi stigmatizează pe „centurionii uzați- cu pieptul plin de medalii și săbii boante”, pe care îi consideră că sunt „doar ridicoli” și, pentru asta, nici nu îi mai consideră demni de atenție,  venerabilul gânditor își îndreptă tirul către tineri al căror,, fanatism viguros de soldați abia veniți în partid’’ îl socotește a fi cu adevărat „de temut”.Este vorba, după cum lesne se poate înțelege,despre tinerii membri și simpatizanți ai PSD și, prin extensie de sferă, ai partidelor coaliției guvernamentale. „Credulitatea lor va fi greu de combătut”, avertizează Mihai Șora, pentru că „în peștera numită Sala Palatului ei aud pentru prima oară cuvintele Adevăr, Bine,Frumos, din gura bătrânilor vicleni, hărșiți în lupte, iar din peșteră nu vor scăpa decât cu prețul renegării propriei și- vai!- autenticei lor credințe!”

 Am citit și am recitit cu cea mai mare atenție acest cumplit mesaj de avertisment , după care, mărturisesc, aș fi fost înclinat să îl reiau și să îl apreciez cu toată căldura dacă, mai apoi, la o analiză mai atentă, adică după ce am depășit pragul emoțional al receptării, nu aș fi ajuns să mă confrunt cu câteva mari semne de întrebare. Să o luăm,așadar, metodic, punct cu punct:

  1. Scrie domnul Mihai Șora despre „centurioni uzați cu pieptul plin de medalii și cu săbii boante”, dar tare sunt curios să aflu dacă domnia sa se referă numai la persoane care au fost medaliate sau chiar căftănite în  vremea când PDSR, ulterior PSD, s-a aflat la guvernare? Sau, poate, i-a avut în vedere pe co-militanții săi din GDS, după care, în vara lui 2007, pe atunci președintele Traian Băsescu trimitea un avion cu o capacitate de 99 de persoane spre a-i aduce la vila de protocol aflată pe malurile însorite și primitoare ale Mării Negre? Distracție care ar fi costat nici mai mult nici mai puțin de 40.000 de lei noi! Corect așa ar fi, cred eu, de vreme ce Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Traian Ungureanu, Cătălin Avramescu  sau H R Patapievici au primit, tot de la Traian Băsescu, nu numai medalii sau săbiuțe, ci funcții importante în care l-au sluji cu zel și cu râvnă. Că, după ce Amiralul Dezastrului Național și-a isprăvit cele două funeste mandate prezidențiale, unii anumiți  dintre aceștia s-au dat de trei ori peste cap sau pur și simplu au năpârlit și își reneagă idolul- Gabriel Liiceanu, de exemplu- asta mai rămâne de discutat, că doar știm și noi cum stă treaba la capitolul minima moralia…
  2. Are, domnul Mihai Șora multe și grele cuvinte la adresa fanatismului de care dau dovadă „viguroșii soldați, abia intrați  în partid” (adică în PSD n.n.), dar, cu toată dragostea, nu pe aceștia i-au auzit scandând și nici nu i-am cetit postând înjurături, blesteme sau urări de „să vă ia moartea!” adresate celor de vârste mai înaintate care au votat cu PSD-ul și, în acest fel, le-au asasinat viitorul. După cum nu am dovezi clare, de netăgăduit, că din rândurile lor s-au recrutat detașamentele de  tineri „frumoși și liberi” care au căzut în extaz mistic față de galacticele performanțe ale DNA, în general, și ale Laurei Kovesi, în special. La fel cum aștept de la domnul Mihai Șora chiar!- dovezi certe că acei „viguroși soldați”,pe care domnia sa îi înfierează cu mânie gedesistă, sunt cei care au lovit bătrâni, în Piața Victoriei de exemplu. Sau că ar fi învățat o copiliță de numai câțiva anișori să îi suduie de mama focului, în fața camerelor de televiziune, pe cei reuniți ieri la Sala Palatului, așa cum a făcut Mălin Bot , proeminent agitator și emblematic militant pentru triumful cauzei TFL. Pe bună dreptate este cazul să ne întrebăm: de al cui fanatism trebuie să  ne temem cu adevărat și cine sunt, până la urmă, acei tineri iresponsabil care se manifestă cu atâta zel și cu atâta ardoare?
  3. Opresc aici trecerea în revistă a semnelor de întrebare pe care mi le-a ridicat zdrobitoarea postare a filosofului Mihai Șora, nu,însă, înainte de a posta, la rândul meu, un adevăr elementar. Și anume că nu este nici corect și nici de bun augur să aplici dubla măsură în judecarea oamenilor și a faptelor lor; cu atât mai puțin să atribui, fără dovezi, atât de mari vinovății, transferând în ograda vecinului gunoaiele din propria ogradă.
  4. Într-un singur punct aș putea să subscriu la afirmațiile filosofului Mihai Șora și anume atunci când domnia sa se referă la „prețul renegării propriei lor –vai!- autenticei lor credințe”, pe care  îl vor plăti, mâine sau altă dată, tinerii care,acum, se lasă amăgiți de niște bătrâni vicleni și hărșiți. Domnia sa având multe a ne spune despre acest preț pe care a trebuit să îl plătească atunci când a înțeles cine erau, cu adevărat, Ana Pauker și tovarăși săi alături de care a lucrat în aparatul Ministerului de Externe fix în perioada 1948-1951. Acea vremea de nenorocită amintire în care elita politică și culturală a României era decimată în temniță, iar  „dreptul de a huidui” nu era, în nici-un caz, „supremul nostru drept democratic”.   

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de