x close

Moartea ca spectacol media

0
Autor: Dana Mladin 18 Dec 2011 - 09:57

Ca jurnalisti, am invatat sa vindem orice. Pentru ca lumea cumpara tot!Am invatat sa vindem bucurie, dar si suferinta, lux, dar si mizerie. Si mizerii...

Am transformat intamplarile de zi cu zi in evenimente, banalul, in “soc!' si noi insine privim cu uimire produsul finit al urzelilor noastre jurnalistice. |n lupta disperata dupa audienta, depasim limite pe care nu le vedeam candva nici macar la linia orizontului...

Respiram senzationalul! Manelistii pe care ii blamam atat de tare candva, dar cu care obtineam cifre uriase de audienta, au fost detronati de noile fenomene media, atat de multe si de diverse, incat nu ai timp sa te plictisesti. Ne-am “manelizat', fara manelisti...

Noi, producatorii de spectacol tv, noi, scriitorii de cuvinte pe hartie sau online, dar si noi, poporul consumator. Am fost vineri la inmormantarea Malinei Olinescu. Am cunoscut-o acum multi ani de zile, pe vremea Scolii vedetelor, cand traiam impreuna bucuria si oboseala filmarilor, cand bateam tara in lung si in lat, cand consideram “suse' niste amarate de spectacole in sali de cultura, care aveau insa un standard de calitate.

Am cunoscut-o pe Malina prin vocea ei inconfundabila, i-am cunoscut bunul simt, modestia, dar si succesul! Vineri am evitat sa ii cunosc... tacerea. Din motive personale, vineri am evitat chiar si sa o vad. Dar am fost acolo, langa ea, ca toti ceilalti. Si am vazut... spectacolul.

FLASHBACK

In curtea cimitirului, desi mai e o ora pana la inmormantare, ziaristii au ocupat deja aleea principala, cu vehicule, cu aparatura. Intr-o secunda, dupa cate culori au cuburile microfoanelor, imi dau seama ca sunt de pe la toate posturile tv. Vad si fotografi. Recunosc, comportamentul lor mi se pare chiar decent. Cel putin acum.

Capela e ticsita de lume. Te loveste in plin linistea. Simti si suferinta, e apasatoare. Din cand in cand, se aud plansete. Si coroane asezate. Si 2-3 vorbe in soapta. Si... sonerii de telefon mobil. Ei, o scapare. A doua. A treia!

In spatele meu, doua batrane comenteaza fiecare persoana care intra pe usa capelei, mai ales daca e o fata cunoscuta. Realizez imediat ca nu au nicio legatura cu Malina sau cu vreo ruda de-a ei. Sunt, pur si simplu, spectatori. Si... telespectatori, pentru ca fac mereu referiri la aparitiile tv ale persoanelor pe care le recunosc.

O doamna din stanga mea incearca sa ma angreneze intr-o barfa despre tipul care a intrat. Aflu ca e fostul prieten al Malinei. Vazand ca nu ii devin partener de discutie, se intoarce in partea opusa, nu inainte de a-mi preciza ca il stie de la televizor.

Rand pe rand, vin prieteni, colaboratori, colegi, oameni care sufera cu adevarat, se vede cu ochiul liber. Cu toate astea, capela e plina de lume de varsta a treia, care incepe sa imi para din ce in ce mai straina de eveniment. “Hai, draga, mergem?' – intreaba batrana din spatele meu. Prietena ei de aceeasi varsta refuza, indemnand-o sa mai stea, ca si asa nu se grabesc nicaieri. Urmeaza cateva discursuri ale celor apropiati. Durerea e de nedescris!

In drum spre iesire, imi fac drum printre oamenii din capela si remarc cu surpindere ca trec exact pe langa un cosciug in jurul caruia trei oameni isi plang mortul. Mortul lor. Ignorat de marea masa din capela, marginalizat, ascuns dupa atatea paltoane negre, dupa atatia spectatori care au venit sa o vada pe Malina si doar pe ea.

Aud flash-urile aparatelor, semn ca fotografii cauta fetele de vedete. Pentru ca sunt si vedete, printre noi. Pe drum, pe ultimul drum al Malinei, vad brate ridicate, tinand aparate foto si telefoane. Filmeaza fiecare pas al convoiului.Cum nu incapem toti in zona mormantului, ne imprastiem pe alei. Incepe “spectacolul'. Dincolo de cel de pe ecranul montat special – care mie mi se pare prea mult – eu vad si spectacolul din spate. Si ma revolt din ce in ce mai tare! Firma de paza (angajata special sau nu, habar nu am) isi desfasoara efectivele la fata locului...

Oamenii acestia, care au probabil menirea de a mentine ordinea, se suie cu bocancii plini de noroi pe alte morminte, pentru a avea vizibilitate buna. Tot pentru vizibilitate se suie si altii. Tot cu cizmele pline de noroi. Dar vizibilitatea le serveste acestora pentru a putea face poze moartei, pentru a putea filma ce se intampla acolo.

Presa e si ea pe pozitii. O femeie se chinuie sa faca poze cu telefonul si cade de pe un cavou. Altii, ca sa ajunga mai in fata, dau peste florile plantate pe morminte sau peste troite. Nu conteaza decat sa ajunga in fata, la cosciug. Incet, dar sigur.

In cladirea vecina cimitirului, la mai toate geamurile se instaleaza oameni. Oameni care se uita si ei la spectacol. Operatorii si reporterii trec dintr-o parte in alta, doar-doar or prinde un unghi mai bun.Ne inchinam. Este singurul moment in care simt ca suntem uniti in aceeasi suferinta.|n secunda urmatoare, un flash de aparat ma face din nou sa inteleg spectacolul. Un spectacol pentru care unii probabil au venit si machiati, dichisiti.

Aud vocea Malinei pe niste boxe si mi-e greu. Incredibil! Dintre nori, iese brusc un soare de ramanem toti uimiti! Cu adevarat! Este cel mai impresionant lucru care se intampla in acele momente! Tinem lumanarile aprinse si ne rugam. Pentru sufletul Malinei. Apoi, usor-usor, ne indepartam.

“Sa va dau o carte de vizita' – aud brusc. Un domn care statuse in vecinatatea noastra, imi intinde o carte de vizita spunandu-mi care are niste idei de emisiuni. ?!?!?!

Mi se pare din alta lume! Apuc sa ma uit pe cartea de vizita si vad exact asa: XY – jurnalistmedicina astralaCum?!?! Stai ca nu inteleg. Ma uit mai bine si remarc ca asa scrie, urmat de cateva detalii: masaj medico-astral, astrologie, sacroterapie, copacoterapie, muzicoterapie, bioenergoterapie, tarot. Hai ca asta cu Tarotul a pus capac! Desi nu mi-e rusine nici cu sacro si copaco terapia.

Catorva vedete li se cer autografe. Si bani... Acum vad care dintre cei care au asistat la inmormantare sunt, de fapt, cersetorii locului.

“Dati-mi si mie un milion macar' – asta mi se pare peste orice asteptare! Or fi si inmormantarile pe categorii? Asta o fi fost considerata una de rang inalt? Dumnezeu stie... Scapam repede de ei, pentru ca pun ochii pe oamenii cu pachete de impartit.

Lasam toti lumanarile la capela si gata. S-a terminat. Plansul. Noroiul. Drumul Malinei prin viata asta. Spectacolul. Toate s-au terminat. Ramane suferinta. Plec din cimitir si imi doresc un singur lucru de la mine, de la cei de langa mine, de la cei care au stat cu bocancii plini de noroi pe mormintele unor oameni, de la cei care s-au ingramadit sa fotografieze si sa filmeze: DECENTA.

UPDATE: A doua zi merg, ca in fiecare week-end, la mormantul surorii mele. “V-am vazut aseara la televizor, la Malina!' – imi spun lucratorii din cimitir. Am devenit brusc o vedeta pentru ei. Deduc ca a fost “un spectacol' cu audienta...

Citeşte mai multe despre:   dana mladin,   malina olinescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE