x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mutu - "Inger si demon"

Mutu - "Inger si demon"

de Marius Tucă    |    10 Noi 2004   •   00:00
Mutu  -  "Inger si demon"

In conferinta de presa extraordinara de ieri, transmisa in direct de toate posturile de televiziune, Adrian Mutu si-a recunoscut greselile pe care le-a facut in acest an, considerandu-se singurul vinovat pentru tot ceea ce i s-a intamplat. A fost emotionat, dar calm, a fost ferm si, in acelasi timp, neiertator fata de el insusi. O duduie din primele randuri, incercand sa fie rea si "deontologica", il tot intreba din doua in doua minute daca a luat cocaina. Era singura intrebare, probabil, care-i venea in minte, altfel era de neinteles insistenta cu care voia sa afle un raspuns imposibil. Ce-ar fi vrut sa-i raspunda Adrian Mutu? "Da, am luat cocaina!" Nu stiu daca raspunsul acesta ar fi facut-o fericita. Probabil ca nu. Dar cu aceasta ocazie am observat insistenta si unor alti confrati de breasla care reveneau cu obstinatie la Andresan, fata de moravuri usoare, devenite mai grele o data cu implantarea silicoanelor, de parca acest subiect era cheia intregului caz Adrian Mutu. Cat de sincer a fost jucatorul roman? Iata o alta intrebare la care se vor inghesui multi sa raspunda in incercarea de a face pe "masina adevarului". Cred ca doar timpul o sa ne demonstreze tuturor daca a fost sau n-a fost sincer Mutu. Mai bine zis, activitatea lui profesionala (si nu numai) de aici inainte. Si mai cred ca Adrian Mutu a fost executat de presa de la inceputul scandalului si pana astazi fara nici un scrupul. Cauza n-a fost legata de nu stiu ce interes al unor ziare sau ziaristi, ci pur si simplu din goana dupa senzational. Dupa ce ani de zile Adrian Mutu, imaginea sa de fapt a fost exploatata si vanduta publicului romanesc ca fiind imaginea unui idol, ceea ce si era pentru foarte multi iubitori de fotbal, o imagine transformata intr-un drog care se vindea foarte bine, presa l-a transformat apoi fara nici o remuscare intr-un demon, exagerand pana la extreme fapta sa. De ce? Pentru a-l vinde la fel de bine ca atunci cand era idol sau inger daca vreti!

Daca Adrian Mutu isi inchipuie ca de-acum inainte in relatia cu presa va fi altceva decat vanat, se insala amarnic. Cu atat mai mult, dupa tot ce s-a intamplat, va fi tinta predilecta a presei. Presa care ar trebui sa dea dovada de mai putina ipocrizie si, mai ales in goana dupa senzationalul Mutu, sa nu uite sa mai si respire. Pentru oxigenarea creierului, nu pentru altceva!

×
Subiecte în articol: editorial mutu