x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce trebuie să știi despre titlurile de stat. Dobânzi și avantaje. Comparație cu depozitele bancare

Ce trebuie să știi despre titlurile de stat. Dobânzi și avantaje. Comparație cu depozitele bancare

19 Sep 2024   •   10:45
Ce trebuie să știi despre titlurile de stat. Dobânzi și avantaje. Comparație cu depozitele bancare

Titlurile de stat sunt instrumente financiare prin care statul se împrumută de la populație. Suma este returnată la o dată stabilită, plus dobânda.

Cetățenii români pot investi astfel în titluri de stat Tezaur, cu data scadentă la 1 și 3 ani, și dobânzi anuale de 6% și 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în form dăematerializată.

"Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri", a transmis, la începutul lunii septembrie, Ministerul Finanțelor. 

Totodată, români pot investi și în titlurile de stat Fidelis. Acestea au o valoare minimă de subscriere de 5.000 de lei (pentru tranșele de 1 și 5 ani în lei) / 500 de lei (pentru donatorii de sânge) / 1.000 de euro. Dobânda este fixă în funcție de scadența fiecărei emisiuni: 

Emisiune în Lei:     

  • Maturitate 1 an, dobândã fixã de 5,80%/an
  • Maturitate 1 an, dobândã fixã de 6,80%/an – pentru transa donatorilor de sange
  • Maturitate 5 ani, dobândã fixã de 7,00%/an

Emisiuni în Euro: 

  • Maturitate 1 an, dobândã fixã de 4,00%/an
  • Maturitate 5 ani, dobândã fixã de 5,00%/an

Comparație cu depozitele bancare

Dobânzile la depozitele bancare, în prezent, sunt asemănătoare titlurilor de stat, și nu depășesc 7%. Este important de subliniat că dobânzile la depozite diferă de la bancă la bancă, așa că pot fi și mai mici. 

Titlurile de stat nu sunt impozitate

Dobânzle la titlurile de stat nu se impozitează. Acest lucru le face mai atractive pentru investitori comparativ cu alte instrumente financiare, precum depozitele bancare, unde dobânda este supusă unui impozit de 10%.

Această scutire de impozit pentru titlurile de stat reprezintă un avantaj major deoarece investitorii își pot păstra întregul câștig din dobânzi, fără a plăti taxe suplimentare. Depozitele bancare sunt impozitate, ceea ce reduce câștigul net, informează Antena3 CNN.

Avantajele titlurilor de stat

Titlurile de stat au mai multe avantaje care le fac atractive pentru investitori.

1. Siguranța investiției

  • Titlurile de stat sunt considerate unele dintre cele mai sigure forme de investiție, deoarece sunt garantate de statul emitent. Riscul de neplată este extrem de redus, mai ales atunci când guvernul este stabil din punct de vedere economic.

2. Dobânzi atractive și fixe

  • Titlurile de stat pot oferi dobânzi competitive, mai ales pentru termene medii și lungi. Dobânda este fixă pe toată durata titlului, ceea ce oferă stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește câștigurile.

3. Scutire de impozit pe dobândă

 

  • În România, dobânda obținută din titlurile de stat nu este impozitată, ceea ce reprezintă un avantaj semnificativ față de alte forme de investiții, cum ar fi depozitele bancare, unde dobânda este impozitată cu 10%.

4. Accesibilitate

  • Titlurile de stat sunt disponibile și pentru investitorii individuali și au praguri de investiție minime accesibile. 

5. Lichiditate

  • Deși titlurile de stat sunt emise pe termen fix (de obicei între 1 și 10 ani), ele pot fi vândute pe piețele secundare înainte de scadență, oferind investitorilor o anumită flexibilitate dacă au nevoie de lichidități.

6. Stabilitate pe termen lung

  • Titlurile de stat sunt de obicei emise pe perioade mai lungi, cum ar fi 3, 5, sau 10 ani, ceea ce oferă stabilitate în ceea ce privește randamentele și protecția împotriva fluctuațiilor pieței.

7. Ușor de gestionat

  • Titlurile de stat sunt ușor de achiziționat și gestionat, fie prin intermediul platformelor online puse la dispoziție de guverne, fie prin brokeri.

 

×