Ne întoarcem la presa de stat?

După Revoluție, hrănită de foamea de informație și diversitate a românilor, presa privată a ajuns, treptat, o forță, inclusiv din punct de vedere economic. Ziarele trăiau cu bani de la cititori. Publicitatea venea bașca. Pentru că avea realmente audiență, deci se baza pe consumatori, presa devenise periculoasă pentru politicieni. Regimul Năstase a încercat să o țină sub control cu o combinație de băț și morcov: presiuni și publicitate de stat. N-a reușit să ajungă președinte. După 2004, presa a început să „duduie nesănătos” precum întreaga economie. A preferat “banii fierbinți” din publicitate fidelității consumatorilor. Iar când bula s-a spart, publicitatea în ziare s-a prăbușit mult mai drastic decât alte piețe: a scăzut cu 57% în 2009 față de 2008 și cu încă 20% în anul următor. Cu alte cuvinte, presa și-a aruncat cu propria mână pe fereastră independența pe care nu reușise să i-o confiște Năstase. Acum, politicienii, de la Udrea la Ponta, vorbesc pe față despre „sprijinirea presei” cu bani publici prin măsuri legislative. Iar PNL a propus finanțarea obligatorie a televiziunilor de către firmele de cablu. Pe scurt, șpaga politică se oficializează. De altfel, dacă ne uităm în jur la peisajul media, constatăm că nu mai avem mult și ne întoarcem de unde am plecat la începutul anilor 90: ziare, televiziuni, agenții de știri și posturi de radio controlate de stat.