Orientul nostru

Alexis de Tocqueville, teoretician francez al istoriei, vizitator al Americii de Nord, a marcat gandirea istorică a două secole, anunţand, incă din 1830, că viitorul trebuia privit ca un proces de competiţie – şi opoziţie – a Statelor Unite şi Rusiei. Suntem insă, acum, incă o dată, nu doar aşezaţi pe o demarcaţie intre perspectivele istoriei, ci şi deveniţi, pe negandite, agenţi oarecum importanţi intr-o dispută planetară totală.

Mă intrebam, uneori, de ce Stalin a dezvoltat, dobandind puterea absolută in Uniunea Sovietică, şi situandu-se in această problemă in opoziţie cu Marx, Engels, iar parţial şi cu Lenin, care aspirau la o revoluţie proletară mondială, teza afirmării comunismului intr-o singură ţară. Stalin a profitat de şansa dobandită in Al Doilea Război Mondial de a extinde aria comunistă la un grup de ţări, dar ulterior statele anexate prin acordurile sovieto-anglo- americane de la Teheran, de la Ialta, de la Postdam, s-au dovedit tocmai cele care au torpilat mortal comunismul. Un guvern responsabil, cu deosebire atunci cand este şi puternic, nu işi urmăreşte decat propriile interese.

Care sunt interesele Rusiei in plan geo-politic, interese, evident, veşnice? In primul rand, să dispună de un perimetru de protecţie, in spatele căruia să nu fie deranjată de nimic exterior, să aibă ieşire la mări, in toate variantele oportune, şi să poată dispune de un cuvant absolut in orice decizie globală. Ce anume caută să evite Rusia cu orice preţ? Foarte simplu: să fie obligată a purta de grijă altora, fie şi pentru dominarea lor.

Doar polimorfismul obligaţiilor politice poate distruge imensa putere a Rusiei – o ştia Stalin, o ştia şi specialista in istoria Rusiei, Helene Carrere D’Encausse (vezi ,,L’Empire Eclate’’), o ştie perfect Vladimir Putin. Noi părem să nu ştim nimic despre locul nostru in lume. Unde interesele Rusiei interferă cu existenţa actuală a unei Romanii libere? Să nu ne folosim libertatea spre a cădea in laptele dintr-un vas mult prea mare pentru noi.