x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe ce lume trăieşte ministrul român al agriculturii?

Pe ce lume trăieşte ministrul român al agriculturii?

de Radu Tudor    |    16 Iun 2016   •   07:50
Pe ce lume trăieşte ministrul român al agriculturii?

Citesc o ştire şi nu-mi vine să cred câte prostii pe minut poate rosti ministrul agriculturii, Achim Irimescu, ce avea aura unui agricultor priceput. Declaraţia a fost făcuta la un seminar organizat de PNL.


“Eu nu cumpăr, de când am ajuns în România, lapte sub 4,50 lei în magazin și am venit în noiembrie. Ce s-ar fi întâmplat dacă prețul se reducea, ca și prețul la producător, măcar cu  40%?".


În loc să ceară public demisia ori demiterea ministrului agriculturii pentru că o moţiune parlamentară a fost votata împotriva lui, PNL îl cheamă să-l mângâie pe creştet. Achim Irimescu pare de pe altă planetă. Aşadar, în mintea specialistului bruxellez în agricultura românească, producătorii români de lapte sunt de vină pentru că nu ieftinesc laptele! Asta în contextul unor proteste repetate şi disperate ale producătorilor că primesc 50 de bani pe litru de la comercianţi.

Practic îndeamnă pe acei amărâţi la sinucidere financiară, eventual să dea pe gratis litrul de lapte. Ministrul Irimescu are drept reper preţul la raft al laptelui. Din multă prostie, multă ignoranţă sau multă perversitate (nu ştiu care dintre ele predomină), ministrul le reproşează celor care vând cu 50 de bani preţul de 4,50 lei pus din adaosuri imense ale comercianţilor. Raţiunea pare să-i fie străină celui care şi-a bătut joc de agricultorii români prin neplata subvenţiilor şi facilitarea invaziei de alimente străine prin această măsură idioată.

×