Ponta, între compromis şi compromitere

Politica e definită adesea ca fiind arta compromisului. Adică nevoia de a armoniza interese divergente, de a ceda pentru a primi. De vreo zece zile (asta, doar cât a ieşit la suprafaţă), tânărul premier al României pare a merge pe sârmă, într-un echilbru precar între compromis şi compromitere. A fost mai întâi pripeala cu care a vrut să impună cooptarea la guvernare a UDMR, care a fost expulzată de un electorat furios. Ponta a fost nevoit să facă pasul înapoi, recunoscând strepezit că s-a aşezat contra curentului popular, a mass-media şi chiar a partenerilor din USL. Argumentele sale că a dorit doar pacea politică şi bunăvoinţa PPE nu rezistă, dacă preţul era dispreţuirea voinţei electoratului.
Mai ciudat, însă, rămâne episodul vizitei în miez de noapte la palatul unde Băsescu vrea să aibă garanţia că va rămâne încă doi ani. Este din ce în ce mai clar că, în timp ce Crin Antonescu n-a fost deloc încântat de această convocare (încă ceţoasă, dar detaliile deloc onorabile continuă să apară), iar Daniel Constantin nici nu a fost invitat, Victor Ponta a agreat-o. Ba a mers până acolo, încât a semnat, împreună cu Băsescu, un document aberant, prin care "părţile contractante" se angajează să respecte Constituţia, legile şi instituţiile statului, fiind strecurată parşiv (şi nulă de drept, cum bine remarcă Sorin Roşca Stănescu) transferarea atribuţiilor de politică externă în portofoliul prezidenţial. Deşi ea face parte din programul Guvenului aprobat de Parlament, preşedintele având doar rol de reprezentare. A doua zi chiar, Băsescu, printr-un gest absolut neprotocolar, trăgea de mânecă lideri ai UE, înmânându-le copii ale ciudatului înscris. Prin care lasă impresia, poate că aşa şi stau lucrurile, că l-a supus pe Ponta, iar el îşi cauţionează rămânerea la Cotroceni. De unde va continua să tragă sforile: asta a făcut timp de opt ani, asta va face în continuare.

Nu avem de unde şti cu ce promisiuni l-a îmbrobodit Băsescu pe Ponta, cel care îşi asumă riscul ca, în loc de un compromis politic, să aibă parte de compromiterea sa şi a USL. Cu desemnarea ca premier, în nici un caz, era obligat să o facă, altminteri îl păştea suspendarea imediată. Atunci? Îşi imaginează Victor Ponta că va putea avea o autentică şi corectă coabitare cu Băsescu? Că va avea în acesta un real partener? Să-i întrebe pe Tăriceanu şi chiar pe Boc şi MRU cât de generos, onest şi loial e Băsescu. Aceste mişmaşuri, aceste pertractări nocturne nu sunt categoric de natură să fie acceptate de electoratul care a înmânat USL-ului 67% din mandate tocmai spre a putea guverna în afara presiunilor sau şantajului controcenist. Dimpotrivă, ele se potrivesc foarte bine cu diversiunile şi mânăriile lui Băsescu în ofensiva de a sparge USL, de a isca şi accentua disensiuni între Ponta şi Antonescu, acesta din urmă fiind un adversar convins al concesiilor păgubitoare făcute unui preşedinte dovedit ca abuziv.

Stângăciile lui Ponta pot avea consecinţe nefaste pentru o construcţie politică în care populaţia a crezut şi trebuie lămurite cât mai grabnic. Nu este exclus ca Victor Ponta, "cârlan" fiind încă, să fi dorit să pască iarba şi de pe alte pajişti. Fără să-şi de seama că acolo e lupul alfa. Care, îl contrazic pe Adrian Năstase, n-a înnebunit. Ci stă, împreună cu haita care i-a mai rămas, la pândă.