Premise favorabile: PIB-ul întors în 2007, consumul în 2005!

Cei interesaţi politic în anunţarea unor perspective de ieşire din recesi­une s-au grăbit să interpreteze pozi­tiv rezultatele statistice pe 2010, ba chiar să le considere a fi peste aş­tep­tări de pozitive, scăderea economică pe ansamblul anului limitându-se la 1,2% faţă de cele mai multe dintre previziuni care o situau între 1,9 şi 2,1%. Iar, pe baza unei creşteri absolut firave de 0,1% a PIB-ului în tri­mes­trul IV faţă de trimestrul III, s-a spus că se va ieşi din recesiune din martie, adică după încă un trimestru creditat cu plus (cunoscându-se că pentru ieşirea din recesiune este nevoie oficial de două trimestre cu creştere economică).

Cei interesaţi, dimpotrivă, au demonstrat că nu poate exista ieşire din recesiune în condiţiile politicilor duse de actuala guvernare, rezultatele pe 2010 arată fără echivoc că România a rămas, alături de nefericita Grecie, singura pe cădere economică din Europa. Iar, dacă se respectă regula generală a comparaţiilor din statistici, de a pune în relaţie nu mere cu pere, ci mere cu mere şi pere cu pere, plusul din ultimul trimestru este de fapt un minus (0,6%) faţă de rezultatele din perioada corespunzătoare a anului trecut! Oricum, se mai argumentează, rezultatele din ultimul trimestru nu pot fi folosite pentru că este atât de firavă creşterea obţinută, încât se poate transforma chiar într-o scădere la prima „ajustare sezonieră” (operaţiune statistică regulată).

Din păcate, nici una dintre cele două tabere, probabil tot din conside­ren­te politice, nu relevă fondul rezultatelor economice respective. Culmea, nici tabăra puterii, cu toate că aceste rezultate arată mult mai bine decât era de aşteptat. Dar nu din punctul de vedere al creşterii economice care interesa politic puterea! Nici opoziţia nu prea arată interes fondului problemei, deşi ca potenţială forţă politică de guvernare pe termen mediu ar trebui să fie interesată politic tocmai de acesta.

În esenţă, este vorba despre faptul că, în 2010, PIB-ul s-a întors în 2007, iar consumul (ca volum) în 2005! Ceea ce pe fond este un lucru bun! Creş­te­rea economică relativ înaltă din pe­ri­oada 2004-2008 a fost obţinută strict pe baza sporirii consumului din import împins de la spate de credi­tul bancar aproape fără noimă. De aceea a fost nesănătoasă şi nesustenabilă. Ea n-a fost de fapt încorporată orga­nic în economie. Când morişca credi­tării bancare s-a oprit, în eco­no­­mie a început căderea. Pieţele care crescuseră aiuritor şi contribuiseră de fapt la creşterea economică cu pri­cina s-au prăbuşit pur şi simplu. Sa­la­riile şi pensiile majorate în baza creş­terii economice respective au trebuit date înapoi. Şandramaua nu putea sta pe piedestalul de lut ce fusese anomalistic ridicat anterior. Gogoaşa creşterii economice din acea perioadă s-a dezumflat şi întregul ansamblu a tins să se întoarcă la stadiul de dinaintea delirului.

Ce arată, în fond, datele statistice pe 2010?! Că, după doi ani de cădere, economia în ansamblu a revenit ca volum prin 2007 şi că tocmai ceea ce împrimase creşterea economică nesustenabilă – respectiv consumul – s-a întors tot ca volum prin 2005. Am spus în nenumărate rânduri la declanşarea crizei că economia îşi va putea eventual reveni doar după ce se va întoarce în 2005. Datele pe 2010 ne spun că există premise de revenire pe creştere, având în vedere că tocmai ceea ce a produs dezastrul s-a întors deja în 2005. Să sperăm că nu va fi nevoie ca şi ansamblul să se întoarcă în 2005 şi că se va opri cu căderile la nivelul din 2007, presupunând că ceva-ceva din creşterea economică 2004-2008 a fost totuşi asimilat în economie, respectiv acel ceva gene­rat de producţia pentru piaţa internă şi pentru export.

Desigur, la un PIB întors doar în 2007, dar la un consum întors în 2005, ponderea celui din urmă în ansamblu a scăzut. Aceasta rămâne disproporţionat de mare, dar anomalia pe care o reprezintă a ajuns mai mică. Ceea ce este un lucru bun!

Umbra gravă este însă că această remarcabilă ajustare s-a făcut pe seama creşterii fabuloase a îndatorării externe, îndeosebi a statului, ceea ce evident constituie o problemă aparte de discutat, dar care, în mod cert, va vlăgui orice încercare de a valorifica în interes naţional respectiva ajustare.