Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rapidul îşi croieşte poveste mereu distinctă printre celelalte combatante ale primei ligi. Poartă frumos şi durabil amprenta unei legături speciale cu suporterii săi. Din acest punct de vedere, tradiţia se transmite din generaţie în generaţie, rezistând exemplar peste timp. Pulsarea inevitabilă a înnoirilor produce efecte doar în zona managerială a clubului.
Dar şi din acest punct de vedere clubul are personalitate bine conturată. Reţeta Copos a devenit marcă înregistrată la Rapid, marcă protejată de un specific inimitabil. Deseori am trăit cu impresia că patronul din Giuleşti întinde coarda până la limita riscului iminent. De fiecare dată însă aveam să constat că voltele aparent periculoase ale domnului Copos nu reprezintă decât exerciţii perfecte, într-un zbor controlat. Decontul aventurii a căzut mereu doar în sarcina figuranţilor, care s-au dat în bărci ignorând rostul centurilor de siguranţă.
Fathi Taher, altfel un reuşit al afacerilor din afara fotbalului, a testat farmecul vieţii la Rapid. A ameninţat Giuleştiul cu promisiunile iubirii eterne, bazate pe o îndestulare financiară de invidiat. În perioada în care Taher a tot cumpărat Rapidul, clubul începuse să aibă apucături cosmopolite. Jose Peseiro şi lustruitorii comisioanelor obţinute din transferuri concurau CFR-ul din Cluj la mărfurile din import. Vitrina buticului din Giuleşti gemea de coloniale. Cu performanţa însă, mai uşor!
Aşa că inevitabilul s-a produs mai repede decât ne aşteptam. Peseiro şi asociaţii au fost foarte repede externaţi din salonul de reanimare marca Taher. Perioada convalescenţei post-Taher a fost animată de Copos prin inventarea altui cumpărător al Rapidului: Lutz Stache. Apariţia Prodancei lângă neamţ în postură de intermediar al afacerii, zvonul conform căreia ea ar fi devenit preşedintă la Rapid dacă Luţ Ştuţ ar fi devenit patron m-au determinat să nu cred o iotă din toată povestea, să nu girez nici cu o ceapă degerată materializarea ei. Eram sigur că George Copos bagă un bis la scena "am vrut, dar nu s-a putut". Şi nu m-am înşelat.
Cortina s-a tras la timp peste spectacolul vânzării Rapidului. Înainte ca suporterii să-şi piardă răbdarea. Copos a trecut din nou, pe faţă, la pupitrul de comandă. Şi, ca un autentic rapidist, a chemat aproape tot rapidişti. Din ăia nevopsiţi, care nu întreabă cât înainte de a spune da, care nu dărâmă fişetele în căutarea soluţiilor de completare a lotului. Chiar şi în perioada de restrişte financiară cred mai degrabă în Nae Manea decât credeam în mult prea sprijinitul financiar Jose Peseiro. Şi mai cred în ceva.
În şansa rapidiştilor la Rapid. De fapt, ultima mutare de la Rapid a determinat prezentul recurs la memorie. Rapidul l-a vândut la preţ bun şi unui cumpărător care nu-i de colea pe Alexandru Ioniţă. Ei bine, cred că Ioniţă n-ar fi avut niciodată preţ şi nici şansa unei destinaţii onorabile, cred că Ioniţă n-ar fi existat la Rapid dacă alţi rapidişti - Răduţă, Rada, Nae Manea - nu i-ar fi oferit un astfel de rost în carieră.
Iar returul reprezintă pentru Ioniţă şansa de a mulţumi Rapidului şi rapidiştilor.
