x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Se învârtea Terminator ca un titirez pe lângă Nadia

Se învârtea Terminator ca un titirez pe lângă Nadia

de Florin Condurateanu    |    29 Dec 2017   •   08:23
Se învârtea Terminator ca un titirez pe lângă Nadia

Mister Muşchi, biruitorul veşnic al filmelor americane, căruia îi zburau cip-uri din tâmplă, care pârjolea personajele malefice cu flăcări ţâşnite din degete, ei bine, vedeta zdravănă a Hollywood-ului se agita în sala de forţă s-o ajute pe Nadia în exerciţiile de menţinere a tonusului muscular. Arnold Schwarzenegger era galant, avea delicateţuri faţă de Zeiţa de la Montreal, cu eleganţă îi ataşa ditamai rotocolul de zeci de kilograme la haltera pe care stăpâna notelor de zece se opintea să le mişte. Cu silueta ei de silfidă, cu farmecul feminin, care nu i-au dispărut, Nadia îi atrăgea pe bărbaţii celebri precum lampa adunând fluturii la lumină. Românca noastră, care a devenit simbolul femeii-vis, aliaj irepetabil de graţie, de stăpânire a emoţiilor, de antigravitaţie, era inexplicabil plutitoare, iată că Nadia nu şi-a pierdut din admiraţia lumii, din reveransul pe care oamenii planetei îl aştern la picioarele ei. Nadia Comăneci în lumea largă înseamnă România, alături de Ilie Năstase, Gică Hagi şi, mai nou, Simona Halep. Nadia nu şi-a ţinut ascuns patriotismul, a venit des pe meleagul de unde a ridicat fruntea spre perfecţiune, a declarat mereu că o cuprinde dorul de acasă şi a luat  avionul să respire aer de România. Să nu se uite că şi-a desfăşurat nunta acasă, în Bucureşti, alegându-şi ca naşi pe primul-ministru Adrian Năstase şi pe Dana Năstase. O serie de românce frumoase, puternice, înţelepte au stat la braţul unor bărbaţi de mare performanţă şi glorie. Mariana Simionescu l-a secondat rafinat pe Bjorn Borg în plină dominaţie a tenisului mondial, l-a sprijinit să păşească pe drum drept, asfaltat, el având capriciile şi tentaţiile lui la învârtirea jocurilor de noroc. Premierul Cataloniei, cel care a pledat şi a demarat referendumul de declarare a independenţei regiunii, ei bine, premierul Cataloniei, în timpul acestor evenimente, avea ca nevastă o româncă, o vasluiancă. Tot din Vasluiul atât de nedrept băşcălit a pornit spre catedra universitară de profesoară în America şi biologul Viviana Grădinaru. Românca noastră, declarată printre primii 20 de savanţi ai lumii, a fost convocată de preşedintele Obama, i s-a strâns mâna în Biroul Oval pentru senzaţionala descoperire a metodei prin care şoriceii deveneau transparenţi. Ca primă evaluare printre numeroasele viitoare aplicaţii ale acestei descoperiri ştiinţifice purtând semnătura româncei este urmărirea răspândirii bolilor, a cancerelor în restul organismului.

 

Florin Condurăţeanu

 

×