Sectanții CHF-iști

O sectă bântuie România. Este vorba de cea a deținătorilor de credite ipotecare în franci elvețieni. Toți cer, în cor, să fie salvați de stat de efectele deprecierii leului, pe socoteala contribuabililor sau a deponenților la bănci. Nu par deloc să sesizeze contradicția în care se află, și anume că nu li se părea nimic anormal când, în 2007, cursul francului a scăzut sub 2 lei/CHF.

Evident, în pseudologica sectară, volatilitatea valutară e bună când mă ajută și rea când mă dezavantajează. Când fac profit de pe urma cursului, profitul e doar al meu, dar atunci când pierd, socializarea pierderilor devine un imperativ moral. Și, evident, nu e niciodată responsabilitatea mea să mă informez în legătură cu produsul pe care îl cumpăr și să citesc cu atenție contractul pe care-l semnez fără să mă oblige nimeni.

Mai recent, pe lângă revendicări aberante, această sectă, susținută sau chiar condusă de tot felul de profeți falși cu acces în ziare și pe televizuni, a început să și mintă. Susține în continuare că statul trebuie să intervină cu măsuri administrative pentru a-i salva pe debitorii în CHF de deprecierea leului față de francul elvețian consemnată în ultima lună și jumătate, de când Banca Națională a Elveției a renunţat la plafonul de curs de 1,2 franci/euro impus în 2011.

Numai că sectanții omit să spună că, între timp, ca urmare a reașezării pieței după șocul inițial, 12 puncte procentuale din deprecierea respectivă s-au evaporat între timp. Față de momentul de maximă depreciere, când leul consemna o pierdere de 22% comparativ cu momentul de dinaintea deciziei Băncii Naționale a Elveției, în prezent deprecierea s-a redus la doar 10% față de acel moment de referință. Nimeni nu a intervenit pentru asta, dar corecția naturală a pieței, care a redus semnificativ presiunea pe ratele lunare ale celor cu credite în CHF, a fost corect anticipată de cei care cunosc mecanismele pieței.

A doua minciună a sectanților este aceea că băncile nu au luat nici un fel de măsuri pentru a ușura povara debitorilor în CHF. Fals. Toate băncile cu credite în franci elvețieni în portofoliu au început deja de ceva timp discuțiile cu clienții, de la caz la caz. Unele au dat deja publicității cazurile rezolvate.

Dar, ca în orice economie de piață, fiind vorba de situații și discuții individuale și nu de o măsură administrativă intervenționistă luată de sus, în care cazuri particulare diferite sunt luate și tratate la grămadă, aceste negocieri durează, iar soluțiile sunt diferite de la caz la caz.

Spre deosebire de Guvern, care atunci când pretinde că vine cu soluții generale se concentrează, de fapt, pe acele segmente cu cel mai mare potențial populist-electoral, băncile nu fac discriminări și își tratează clienții în mod egal. În primul rând pentru că aceasta este etica economiei de piață, spre deosebire de favoritismul etatist, și în al doilea rând pentru că băncile au tot interesul să facă suportabilă pentru debitori achitarea ratelor lunare, pentru a nu consemna pierderi pe aceste credite acordate.

Și așa ajungem la o a treia minciună a sectei: așa-zisele "profituri masive" pe care băncile le-ar fi făcut "pe spinarea" celor cu credite în CHF. S-a ajuns până acolo încât un ziar (culmea, specializat!) aduce drept "dovadă" în acest sens... comentarii postate de cititori pe site-ul publicației! Comentarii în care diverse persoane neidentificate nu fac decât să compare principalul creditelor lor cu suma totală de rambursat, de parcă acum ar fi aflat că un împrumut presupune costuri.

La această acuzație aberantă, BNR a răspuns sec, cu date statistice și analize obiective: băncile au înregistrat pierderi din creditele în franci elveţieni în ultimii cinci ani, pe fondul provizioanelor constituite pentru împrumuturile neperformante, ca urmare a neplăţii ratelor, dar şi din diferenţa de curs valutar pe care o suportă la rambursarea finanţărilor pe care le-au atras în CHF. Deci pierderi, nu profituri diminuate.

Potrivit calculelor BNR, care au avut în vedere principalele elemente de venituri şi cheltuieli ale băncilor la nivelul unui credit în franci elveţieni în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2013, rezultă că, pe o perioadă de cinci ani, instituţiile de credit au consemnat o pierdere anuală estimată conservator la aproximativ 3,9% din soldul mediu al creditelor la valoare netă în CHF.

"Cea mai importantă cheltuială a băncilor se referă la ajustările pentru depreciere, respectiv constituirea de provizioane, ca urmare a neplăţii datoriilor, acest factor generând cele mai mari pierderi. De exemplu, din 10 credite, dacă un debitor nu plăteşte, presupunând că sunt credite de valoare omogenă, aplicarea unei dobânzi de 10% este necesară strict pentru acoperirea pierderii ca urmare a faptului că un debitor nu plăteşte. În cazul creditelor în CHF, numărul celor care nu au putut efectua plata, din diverse motive, a fost atât de mare încât şi profitul care ar fi fost în mod normal consemnat a fost erodat integral ca urmare a cheltuielile cu provizioanele aferente unui astfel de credit", explică şeful Serviciului Riscuri Macroprudenţiale din cadrul Direcţiei Stabilitate Financiară a BNR, Virgil Dăscălescu.

Odată demontate minciunile sectanților, să revenim la principii. Misiunea Băncii Naționale este să asigure stabilitatea sistemului financiar-bancar din România, în beneficiul tuturor cetățenilor, nu doar al anumitor categorii care se pretind defavorizate pentru a beneficia de privilegii de la stat, pe cheltuiala contribuabililor sau a deponenților. Iar pentru asigurarea stabilității, vitală este încrederea. Este ceea ce s-a pierdut, de exemplu, în Grecia. Acolo s-a ajuns ca clienţii băncilor să retragă din conturi circa 2 miliarde de euro săptămânal, iar dacă ritmul nu va încetini, instituţiile bancare vor rămâne fără garanţii pentru accesarea de noi credite în trei luni şi jumătate, potrivit estimărilor JP Morgan.

Din fericire, în România, sistemul financiar-bancar este stabil și, în plus, există toate premisele pentru ca economia să funcționeze normal: cursul de schimb este stabil, dobânzile au scăzut semnificativ și este suficientă lichiditate în piața monetară. La această stabilitate s-a ajuns cu eforturi mari, traversându-se cu brio o perioadă de criză acută. Ar fi absolut iresponsabil să se dea cu piciorul acestei stabilități de dragul unor meschine profituri populist-electorale.