Soartă, nu roşeşti în obraz?

De ruşine că unor geniali le-ai pus la cale morţi de dimensiune mică. E oare de acceptat că un geniu precum Eminescu, cel ce a născut o melodie tulburătoare a poeziei despre iubirea Luceafărului pentru o frumuşică, şi-a cerut astrul îndrăgostit chiar renunţarea la nemurire pentru a coborî pe pământ, în timp ce drăgălaşa bălaie surâdea la îndrăznelile unui copil viclean de casă, să moară Poetul Poeţilor într-un ospiciu! Ei bine, Conu Mihai, care a prefaţat în opera lui teoria relativităţii a lui Einstein, care uita de mâncare şi somn ca să lupte prin editorialele zilnice pentru venirea Ardealului la pieptul Maicii Românii, să fie lovit în cap de o piatră zvârlită de un actor ratat şi nebun, rudă cu Poenaru, inventatorul stiloului? Şi rana de la frunte să se infecteze şi creierul cosmic să fie uitat într-un borcan? Cum e posibil, măi Destinule, ca pe marele romancier Liviu Rebreanu, în seara acelui 23 August, un glonţ al unui soldat, glonţ slobozit că maşina născătorului lui “Ion”şi al “Ciuleandrei” nu a oprit la somaţie, ei bine cartuşul să-l lovească în piept pe Rebreanu şi să moară de plămân peste o săptămână? Mihail Sebastian a adus tot romantismul cu surâs trist în “Steaua fără nume”, odată cu visările profesoraşului dintr-un orăşel unde nu opresc acceleratele şi unde el, privind cerul, a descoperit o stea fără botez al numelui. Gândurile delicate ale lui Miroiu n-au oprit-o pe Mona lângă sufletul frumos al dascălului, a câştigat iarăşi amantul cu limuzină şi bani pentru ruletă. Autorul delicatelor iubiri din “Jocul de-a vacanţa” şi din teribilul roman “Accidentul” a fost strivit de un camion bezmetic în timp ce-şi înnoda şiretul de la pantof. Arşiţa încăpăţânată de câmpie lungă şi vântul de Bărăgan, împrăştiind ciulini, n-au putut să detroneze de pe locul întâi pământul mănos, gras ca untul din şesul dunărean. Aşa şi toate invidiile şi lucrăturile n-au clintit de pe podium scriitura aspră, colţuroasă, venită de pe întinderile Bărăganului odată cu Marin Preda, de neuitat în “Cel mai iubit dintre pământeni”, dar şi în “Delirul”. Soarta s-a jucat şi a aşezat o bucată de omletă pe traheea lui Preda şi respiraţia i-a fost retezată în somn. Măi, Destin, cum te-ai distrat cu ajutorul unei remorci deşelate de tramvai trimiţând în cer la nici 30 de ani un teribil talent ca Labiş, născător de strofe cu zbor înalt în “Moartea căprioarei”! N-ai plecat ochii în jos, Soartă, când ai aprobat moartea jalnică de accident în vasele creierului, într-o tutungerie sărăcăciosă a îndrăgitului Creangă, reazem pentru tristeţile lui Eminescu, cel care a dăruit tuturor copiilor români paginile “Amintirilor...”?!